
30 de zile de arest pentru cei patru bănuiți, care au fost reținuți în dosarul anabolizantelor
30 de zile de arest pentru cei patru învinuiți în dosarul anabolizantelor cu implicarea mijlocului de transport diplomatic arondat ambasadei Moldovei la Moscova. Mai exact pentru persoanele care se ocupau de producerea și livrarea anabolizantelor către diferite state europene, inclusiv Federația Rusă. Potrivit procurorilor, este vorba despre doi bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 34 și 55 ani.
・
Procuratura Generală menționează că printre reținuți se regăsește și o persoană care a fost implicată în tentativa de contrabandă cu anabolizante prin folosirea transportului diplomatic la data de 5 decembrie 2020, la postul vamal Palanca.
Reținerile au avut loc în urma măsurilor speciale de investigație, a acțiunilor de urmărire penală și a perchezițiilor efectuate în autoturismele, la domiciliile bănuiților și apropiaților acestora, în cadrul cărora au fost depistate și ridicate anabolizante, similare celor depistate în mijlocul de transport diplomatic.
Cei patru sunt bănuiți de pregătire și participare la infracțiunea de contrabandă, pentru care legea penală prevede amendă în mărime de până la 325.000 lei sau pedeapsa cu închisoare de la 3 la 8 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 550.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.