Comuniștii, cu reproșuri legate de 9 mai în adresa lui Candu și Palihovici

Comuniștii, cu reproșuri legate de 9 mai în adresa lui Candu și Palihovici
Foto: Artur Reșetnicov

Deputații PCRM reproșează conducerii Parlamentului că nu au participat la acțiunile și ceremoniile dedicate celei de-a „70-a aniversare a victoriei asupra fascismului”. Acuzațiile au fost făcute atât de președintele Vladimir Voronin dar și de noul deputat al acestora, Inna Șupac, informează Agora. 

„Reieșind și de vârsta care am atins-o la moment îmi exprim disprețul cel mai mare față de atitudinea conducerii Moldovei față de jubileul a 70 de ani de la Marea Victorie. Neparticiparea este un fapt foarte urât”, a declarat Vladimir Voronin. 

Totdată, Inna Șupaac s-a alăturat celor spuse de șeful său de partid și a adus acuzații directe conducerii Parlamentului, în special Andrian Candu și vicepreședintele Liliana Palihovici. 

„Dumneavoastră ați tratat superficial acest eveniment. Pentru prima dată în ultimii 15 ani președintele Parlamentului nu era prezent la memorialul la Complexul Eternitate, nu a fost depusă coroana. În agenda dvs nu era preconizat nimic, iar la recepția oficială organizată de Ambasada Federației Ruse nu er aprezent nici domnull președinte dar nici dna vicepreședinte. Este o lipsă de respect. 

Răspunsul lui Candu și Palihovici

„A fi alături de veterani, de ei prin ai susține nu înseamnă doar să fii prezent la depunerea unei coroane de flori. Ar fi trebuit să știți bine că cei din conducerea parlamentului am depus eforturi ca Vladimir Vitiuc, colegul dvs să participe la Moscova. Faptul că președintele parlamentului nu a fost într-o zi pentru a depune flori nu înseamnă că nu are respect. Mai este o chestiune. Nu colegii din parlament sunt a da aprecieri dar cetățenii Moldovei”, a declarat Andrian Candu.

„Eu un lucru vreau să vă zic. Nu are dreptul nici un deputat să spună altui cum să comemoreze. Stați liniștită, datoria mea de cetățean mi-am făcut-o”, i-a răspuns Liliana Palihovici. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Publicistul Gheorghe Erizanu despre cazul viorii confiscate la aeroport: „Exportul de cultură nu are articol în Codul vamal”

Publicistul Gheorghe Erizanu despre cazul viorii confiscate la aeroport: „Exportul de cultură nu are articol în Codul vamal”

1.826 cazuri noi de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore. 43 de persoane au decedat

1.826 cazuri noi de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore. 43 de persoane au decedat

Mic, dar voinic! 11 sfaturi de la Nata Albot de care să ții cont la crearea unui magazin online

Mic, dar voinic! 11 sfaturi de la Nata Albot de care să ții cont la crearea unui magazin online

Advertoriale
Prietenii la nevoie se cunosc, iar companiile în soluționarea reclamațiilor

Prietenii la nevoie se cunosc, iar companiile în soluționarea reclamațiilor

Ludmila Adamciuc, mamă activă social: „Observ un proces frumos de schimbare a atitudinii ce vizează nu doar Sindromul Down”

Ludmila Adamciuc, mamă activă social: „Observ un proces frumos de schimbare a atitudinii ce vizează nu doar Sindromul Down”

Depozite în lei cu rată fixă de 6% anual, de la OTP Bank

Depozite în lei cu rată fixă de 6% anual, de la OTP Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ULTIMĂ ORĂ! Dorin Chirtoacă se retrage din politică
  • 2
    Rusia ar vrea un preţ al gazelor mai mic pentru a-şi putea păstra controlul asupra Europei
  • 3
    Gazprom ar fi propus Chișinăului gaz mai ieftin, doar în cazul răcirii relației cu UE
  • 4
    Ultimă oră! Pericol de prăbușire a unei porțiuni de carosabil în capitală (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.