Decretul de dizolvare a Parlamentului, publicat în Monitorul Oficial (DOC)

Decretul de dizolvare a Parlamentului, publicat în Monitorul Oficial (DOC)

Decretul de dizolvare a Parlamentului, semnat de președinta Maia Sandu la 28 aprilie curent, a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul a fost emis de șefa statului, după ce Curtea Constituțională a constatat că există toate circumstanțele necesare dizolvării Legislativului, dar și după declararea neconstituționalității stării de urgență instituite în țară.

„Vom ieși din criză, vom face ordine. Guvernul urmează să aloce, din bugetul de stat, resursele financiare pentru organizarea alegerilor. Lupta pentru curățarea clasei politice, pentru oprirea hoției este grea, dar suntem pe calea cea bună. Suntem aproape pentru a pune punct haosului. Avem acum șansa de a alege calea spre normalitate. Să o folosim cu înțelepciune”, a spus șefa statului la 28 aprilie.

Decretul emis a fost publica în Monitorul Oficial la 1 mai curent.

Publicitate
...

Menționăm că, la 28 aprilie curent, starea de urgență a fost declarată neconstituțională. Tototdată, Înalta Curte a constatat că există toate circumstanțele necesare dizolvării Legislativului. Respectiv, Maia Sandu a avut undă verde să dizolve Parlamentul.

Anterior, parlamentarii au instituit stare de urgență pe 31 martie pentru o perioadă de două luni. Asta în lipsa unui plan de acțiuni. Toate măsurile luate ulterior de Comisia pentru Situații Excepționale au fost între timp anulate. PAS și PPPDA au susținut mereu că această stare de urgență a fost votată intenționat de majoritatea parlamentară formată din socialiști și Platforma „Pentru Moldova”, care îi include și pe membrii Șor, pentru a împiedica dizolvarea Legislativului și organizarea de alegeri parlamentare anticipate.

Citește și: Curtea Constituțională a constatat că sunt circumstanțe de dizolvare a Parlamentului

  • Cele mai populare

    Agora

    AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

    REȚELE SOCIALE

    • Facebook
    • Instagram
    • Youtube
    • Twitter
    • Telegram
    • RSS Feed

    APLICAȚIE

    • App Store
    • Google Play
    © 2023 Interact Media SRL
    • Mastercard
    • Visa
    • PayPal