Prima insulă din Italia declarată liberă de coronavirus. Populația, vaccinată în proporție de aproape 90%

Prima insulă din Italia declarată liberă de coronavirus. Populația, vaccinată în proporție de aproape 90%

O insulă din Italia a devenit prima zonă a țării liberă de coronavirus, după ce imunizarea în masă a fost finalizată acolo, după o scurtă campanie de patru zile, conform agenției italiene de presă ANSA.

Este vorba de Procida, o insulă din Golful Napoli, care a fost declarată „liberă de Covid” după ce aproape 90% din populația sa de aproximativ 10.000 de locuitori a fost vaccinată. Dintre cele 7.500 de persoane eligibile pentru vaccinare, 6.115 au fost imunizate.

„Astăzi am finalizat vaccinarea pe Procida, care poate fi declarată, fără dubiu, prima insulă liberă de Covid din Italia”, a declarat Antonio D’Amore, managerul general al ASL Napoli 2, agenția sanitară din a cărei jurisdicție face parte insula.

Publicitate

Săptămâna trecută, populația insulei a fost invitată în centrele de vaccinare pentru a se imuniza, în fiecare zi fiind invitată o grupă de vârstă diferită.

„Suntem prima insulă, dar și primul municipiu de dimensiuni medii care obține acest rezultat”, a spus și Dino Ambrosinom primarul Procidei.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal