Trei moldoveni ar fi creat la Paris o rețea de prostituție. Unul dintre suspecți a fost reținut

Trei moldoveni ar fi creat la Paris o rețea de prostituție. Unul dintre suspecți a fost reținut

Trei cetățeni moldoveni cu vârste cuprinse între 32 și 45 de ani au creat în Paris o rețea de prestare a serviciilor sexuale contra plată. Aceștia racolau tinere din Republica Moldova, le convingeau să vină în Franța, iar, ulterior, le luau toți banii obținuți din prestarea serviciilor. Activitatea grupului a fost destructurată de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane (CCTP) a INI, împreună cu procurorii  PCCOCS.

Cei trei bărbați identificau prin intermediul rețelelor de socializare tinere cu vârstele cuprinse între 20 și 25 de ani, din diferite regiuni ale țării și le promiteau bani pentru prestarea serviciilor sexuale.

Ajunse în Franţa, tinerele erau amplasate în apartamentele închiriate de către suspecți. Potrivit autorităților, sub diverse pretexte, fetele nu primeau nici un ban.

Publicitate

Pe parcursul anului 2020, membrii grupului au exploatat sexual opt victime, iar venitul zilnic era între 800 și 1400 euro per persoană.

Conform unor estimări, suspecții au obținut un profit ce varia între 17.000 și 23.000 de euro de la fiecare victimă.

Pentru acumularea probatoriului necesar, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliile şi în automobilele suspecților, în rezultatul cărora au fost depistate şi ridicate telefoane mobile, carduri bancare, precum și alte probe.

Unul dintre suspecții care activa pe teritoriul țării, a fost reținut pentru 72 de ore, iar ulterior a primit mandat de arest pentru 30 de zile. O altă persoană care ar fi transportat victimele colaborează cu organul de urmărire penală şi este cercetată în liberate.

Bărbatul care ghida activitatea grupului pe teritoriul Franței urmează a fi anunțat în căutare și extrădat autorităților din Republica Moldova.

În cazul în care vina suspecților va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal