
Trei tineri riscă până la 15 ani de închisoarea pentru trafic de droguri în valoare de 150.000 de lei
Trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, originari din mun. Chișinău și or. Bender, sunt suspectați că ar fi păstrat şi realizat în cantităţi mari şi deosebit de mari droguri de tip PVP (sare). Valoarea acestora pe piața tenebră constituie 150.000 de lei.
・
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, polițiștii au depistat şi ridicat telefoane mobile, cartele SIM, cântar electronic, circa 100 gr de droguri de tip „pyrrolidinovalerophenone” (PVP) și amestecuri etnobotanice în cantitate de 500 gr.
S-a stabilit că suspecții ar fi curat activitatea magazinului on-line din aplicația telefonică Telegram și ar fi organizat preluarea cantităților mari de droguri cu ulterioara fasonare în doze mici și plasarea acestora în diferite ascunzișuri.
Ulterior, erau realizate consumatorilor de droguri prin intermediul aplicației Telegram, astfel evitând contactul fizic cu „clienții” săi.
Totodată, forțele de ordine au demarat acţiuni speciale de investigaţii și de urmărire penală în vederea stabilirii şi reţinerii altor persoane complice la săvârșirea infracţiunii.
Suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare aceștia riscă închisoare pe un termen de la șapte la 15 ani.