Ecoul altercațiilor de la Primărie au ajuns și la Parlament. Deputații socialiști au acuzat conducerea primăriei că a bruscat deputații care au fost acolo. În replică unul din consilierii PCRM, care este și membru al Parlamentului, a declarat că acțiunile de azi ale PSRM-ului au drept scop anularea ședinței Consiliul Municipal. De cealaltă parte, liberalii i-au acuzat pe socialiști de lipsă de educație și a celor 7 ani de acasă, notează AGORA.
„Sesizez Procuraturea Generală, Inspectoratul de poliție Centru, în vederea bruscării și ultragierii deputaților”, a declarat Vasile Bolea, deputat PSRM.
„Domnul Bolea duce în eroare și cetățenii Moldovei și municipiului. Este o ședință ordinară și nu ultima ședință. Au fost preconizate întrebări, iar mai bine de 75 din ele au fost deja scoase ca să nu fie votate. Acest lucru a fost făcut intenționat ca să nu aibă loc alegerile”, a declarat Boris Golovin, deputat PCRM.
„Statutul de deputat îți oferă drepturi și obligații, iar aici și 7 ani de acasă. Toate aceste ficțiuni, acest comportament și derapaje demonstrează care este adevărata față și cum o să faceți ordine în Chișinău și Consiliul Municipal”, a declarat Valeriu Munteanu în adresa socialiștilor.
Socialiștii: Suntem salvatori
„Intervenția noastră de astăzi a salvat 600 de milioane de lei”, a precizat la rândul său Ion Ceban, deputat PSRM, cel care a participat la ședința CMC de dimineață.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”

Maib continuă să primească plata pentru serviciile Orange și Moldcell cu 0 lei comision la terminalele de autoservire maib
