Într-un comunicat de presă, câteva organizații neguvernamentale de media au condamnat limbajul folosit de către liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, în raport cu jurnalista Mariana Rață. Se întâmplă după ce politicianul a fost deranjat de faptul că, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de pe TV8, moderatoarea a citit un fragment de pe Wikipedia. Renato Usatîi a venit cu mai multe acuzații în adresa jurnalistei.
„Terminați cu propaganda. Ceea ce faceți acum nu vă duce decât cu Andrei Năstase în cosmos. Să vă fie rușine de mizeriile pe care le pronunțați și că vă permiteți. (…) Eu nu caut rating, nu caut să mă iubiți dvs. sau altcineva, dar dumneavoastră faceți niște mizerii și vă permiteți prea mult. Nu vă permiteți prea mult? Ce înseamnă legături criminale? Spuneți la oameni să citească Wikipedia care au făcut-o tot niște ONG-ști obosiți care lucrează cu dumneavoastră sau din secta dumneavoastră care sunteți. Nu mă interesează! Vă numesc sectă pentru că vă comportați ca o sectantă” a declarat Usatîi în platoul TV8, în cadrul ediției de miercuri, 5 mai, a emisiunii Cutia Neagră.
Reacția politicianului a venit după ce moderatoarea emisiunii a citit un fragment de pe o pagină Wikipedia, în care se vorbea despre Renato Usatîi.
„V-am lăsat să vorbiți, nu că nu aș avea ce spune, dar în condițiile în care, un lider de partid își permite să numească un jurnalist sectă, eu cred că este o problemă. Mi se pare că un politician trebuie să aibă respect față de jurnaliști”, a declarat Mariana Rață.
În acest context, ONG-urile de media afirmă că politicianul ar fi lansat la adresa moderatoarei „acuzații și exprimări nepotrivite, care lezează onoarea şi demnitatea persoanei și contravin normelor de conduită general acceptate într-o societate democratică”.
Totodată, organizațiile semnatare i-au cerut lui Renato Usatîi să exprime scuze publice la adresa jurnalistei TV8 Mariana Rață și „să adopte un limbaj și comportament decent”.
Deocamdată, Renato Usatîi nu a comentat cererea ONG-urilor media.
Vezi și aceste știri

În luna mai, producția de autoturisme s-a prăbușit cu 97% în Federația Rusă

Aderarea la NATO nu a fost o decizie ușoară, dar a fost cea corectă, a declarat premierul Suediei
