Domnica Manole, pentru presa franceză: „Cred că ar trebui extins mandatul judecătorilor constituționali de la șase ani la nouă”

Domnica Manole, pentru presa franceză: „Cred că ar trebui extins mandatul judecătorilor constituționali de la șase ani la nouă”

Președinta Curții Constituționale crede că mandatul judecătorilor Înaltei Curți ar trebui extins. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu oferit publicației franceze Lettre de l'Est. Totodată, Domnica Manole consideră că funcționarii și magistrații Curții au salarii prea mici. 

„În primul rând, cred că ar trebui extins mandatul judecătorilor constituționali de la șase ani la nouă, cu imposibilitatea de a deține un al doilea mandat. Deși, în mod tradițional, mandatul pe viață – cum este cel al judecătorilor Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii – este asociat cu o mai mare independență, mandatul de nouă ani ar atenua impresia judecătorului constituțional că i se sfârșește mandatul, deși abia și-a încheiat perioada de „acomodare” la Curte”, a declarat Domnica Manole. 

Președinta Curții Constituționale s-a referit și la salarizarea insuficientă a angajaților Înaltei Curți. 

„O altă problemă din perspectiva independenței funcționale a Curții o constituie salarizarea insuficientă a funcționarilor și a judecătorilor ei, prin raportare la, cel puțin, omologii lor din statele vecine Republicii Moldova. Cred că aici este loc de mai bine și reiterez că am întreprins măsuri în această direcție, semnalându-le problema factorilor de decizie de la nivel parlamentar și guvernamental”, a declarat președinta Curții Constituționale. 

Potrivit Constituției Republicii Moldova, Curtea Constituţională se compune din șase judecători, numiţi pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sunt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii. Judecătorii Curții Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Publicistul Gheorghe Erizanu despre cazul viorii confiscate la aeroport: „Exportul de cultură nu are articol în Codul vamal”

Publicistul Gheorghe Erizanu despre cazul viorii confiscate la aeroport: „Exportul de cultură nu are articol în Codul vamal”

1.826 cazuri noi de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore. 43 de persoane au decedat

1.826 cazuri noi de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore. 43 de persoane au decedat

Mic, dar voinic! 11 sfaturi de la Nata Albot de care să ții cont la crearea unui magazin online

Mic, dar voinic! 11 sfaturi de la Nata Albot de care să ții cont la crearea unui magazin online

Advertoriale
Prietenii la nevoie se cunosc, iar companiile în soluționarea reclamațiilor

Prietenii la nevoie se cunosc, iar companiile în soluționarea reclamațiilor

Ludmila Adamciuc, mamă activă social: „Observ un proces frumos de schimbare a atitudinii ce vizează nu doar Sindromul Down”

Ludmila Adamciuc, mamă activă social: „Observ un proces frumos de schimbare a atitudinii ce vizează nu doar Sindromul Down”

Depozite în lei cu rată fixă de 6% anual, de la OTP Bank

Depozite în lei cu rată fixă de 6% anual, de la OTP Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ULTIMĂ ORĂ! Dorin Chirtoacă se retrage din politică
  • 2
    Rusia ar vrea un preţ al gazelor mai mic pentru a-şi putea păstra controlul asupra Europei
  • 3
    Gazprom ar fi propus Chișinăului gaz mai ieftin, doar în cazul răcirii relației cu UE
  • 4
    Ultimă oră! Pericol de prăbușire a unei porțiuni de carosabil în capitală (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.