Untură de bursuc pentru a trata un membru de familie. Ministerul de Externe explică excepția din „considerente umanitare”

Untură de bursuc pentru a trata un membru de familie. Ministerul de Externe explică excepția din „considerente umanitare”

Untura de bursuc găsită, alături de scrisori și note verbale, într-un sac diplomatic venit de la Moscova, este destinată tratării unui membru de familie a unui fost colaborator al ambasadei, precizează Ministerul de Externe. Din acest motiv, pachetul a fost considerat o exceptie din „considerente umanitare”.

„Untura de bursuc, în cantitatea de 3 ampule cu o greutate totală de 750 grame și a cărei cost se ridică la aproximativ 20 de EUR a fost procurată de către un fost colaborator al ambasadei și era destinată pentru uz personal pentru tratarea unui membru al familiei acestuia. Pachetul respectiv a fost autorizat de către șeful misiunii diplomatice cu titlu de excepție din considerente umanitare. În acest context, MAEIE respinge alegațiile potrivit cărora produsul intens mediatizat ar aparține unui „circuit ilicit de bunuri”.

 

Publicitate

Ținem să menționăm, că la transportarea cargoului diplomatic menționat, funcționarii MAEIE au fost cei care au constatat anumite neconcordanțe în demersul ambasadei de solicitare a transportării cargoului, motiv pentru care la inițiativa ministerului de externe la deschiderea acestuia au fost invitați reprezentanți ai organelor competente. Acest fapt reflectă sporirea rigurozității de verificare a conținutului atât la expediere cât și la recepționarea poștei diplomatice”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe.

 

Aureliu Ciocoi a fost cel care a scos la iveală acest caz, înregistrat la finele lunii trecute. Premierul a menționat că s-a încercat rezolvare problemelor după cazul cu contrabanda cu anabolizante efectuată cu un microbuz al Ambasadei R. Moldova la Moscova. Amintim că, la finele anului 2020, mai multe cutii pline cu anabolizante au fost descoperite într-un microbuz cu numere diplomatice care venea de la Moscova.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal