Trei regrete matinale de la Ion Ceban: „Oamenii nu mai au încredere în noi”

Trei regrete matinale de la Ion Ceban: „Oamenii nu mai au încredere în noi”

Primarul capitalei, Ion Ceban, a început ședința operativă de la Primărie, în mod tradițional deja, cu un monolog. De această dată edilul și-a manifestat nemulțumirea față de unii colegi care și-ar executa obligațiunile de serviciu în mod  „neglijent”. Totodată, Ceban a vorbit despre regretele cu care și-a început săptămâna de lucru.

„La Buiucani pentru a schimba niște utilități, a fost săpată o groapă unde poate să încapă un om în picioare. Îmi pare rău de neglijența unor colegi. Îmi pare rău că oamenii nu se adresează la Primărie pentru a anunța o problemă. Oamenii și-au pierdut încrederea în noi, iar pentru asta putem să dăm pe cineva afară ca să recăpătăm această încredere”, a spus Ceban.

 Cel de-al treilea regret al edilului are legătură cu faptul că unii consilieri municipali ar încerca să „caute nod în papură”:

 „Îmi pare rău că mulți oameni au intrat în campanie electorală și își atribuie toate succesele. Tot ei caută gropi vechi de 50 de ani și le arată. Noi știm că există probleme în Chișinău, dar nu toate pot fi rezolvate într-o zi sau într-o lună. Noi nu avem nici sâmbătă, nici duminică, nici timp liber. Le-aș sugera consilierilor să nu caute nod în papură. Este suficient să deschidem eu.chisinau.md, unde sunt raportate multe probleme și pot fi făcute știri pe un înainte. Asta e infrastructura orașului și trebuie să ne împăcăm cu ideea că lucrurile trebuie să fie luate gradual”.

Primarul le-a sugerat subalternilor săi să manifeste mai mult interes față de activitatea lor zilnică și să să-și facă munca cu mai multă sârguință.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ion Ceban: „Numărul solicitărilor pentru vaccinare a crescut de circa trei ori, în ultimele două zile, de la 1.300 la peste 3.500”

Ion Ceban: „Numărul solicitărilor pentru vaccinare a crescut de circa trei ori, în ultimele două zile, de la 1.300 la peste 3.500”

Ion Ceban: „De astăzi vom asigura vaccinarea tuturor în Centrul municipal de vaccinare”

Ion Ceban: „De astăzi vom asigura vaccinarea tuturor în Centrul municipal de vaccinare”

Ambrozia revine pe agenda discuțiilor șefilor de la Primărie. Ce soluție propune Ion Ceban pentru rezolvarea problemei

Ambrozia revine pe agenda discuțiilor șefilor de la Primărie. Ce soluție propune Ion Ceban pentru rezolvarea problemei

Chișinăul ar urma să primească mai multe delegații din România. Ion Ceban: „Am avut discuții cu primarii din Buzău, Suceava, Hunedoara, Oradea”

Chișinăul ar urma să primească mai multe delegații din România. Ion Ceban: „Am avut discuții cu primarii din Buzău, Suceava, Hunedoara, Oradea”

Noi detalii despre militarii de la uzina de oțel Azovstal, preluați de forțele ruse: Aceștia ar fi într-un centru de arest preventiv

Noi detalii despre militarii de la uzina de oțel Azovstal, preluați de forțele ruse: Aceștia ar fi într-un centru de arest preventiv

Prețurile producției industriale, în creștere cu 25,3%  față de anul 2021

Prețurile producției industriale, în creștere cu 25,3% față de anul 2021

Advertoriale
Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Bine ați venit la Vinia Traian!

Bine ați venit la Vinia Traian!

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Atenție: Vântul bate, copacii cad! Încă un arbore doborât în parcul Alunelul din capitală (FOTO)
  • 2
    Igor Dodon, amendat cu 9.000 de lei pentru că a purtat panglica „Sf. Gheorghe”. Reacția fostului președinte (DOC)
  • 3
    Soldatul rus judecat pentru crime de război pledează vinovat. Reacția Rusiei la procesul intentat împotriva militarului
  • 4
    Ultima oră! CSE ia sub control prețul uleiului. Adaosul comercial și retrobonusul au fost limitate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.