Danube Logistics vine cu noi comentarii după acuzațiile companiei Bemol

Danube Logistics vine cu noi comentarii după acuzațiile companiei Bemol

Ping pongul declarațiilor dintre Bemol și Danube Logistics continuă. După ce la finele lunii aprilie, compania Bemol a difuzat un comunicat în care se menționa că informațiile difuzate din numele Danube Logistics Holding BV ar fi false și lipsite de obiectivitate, astăzi Danube vine cu o reacție în care respinge acest lucru. 

Vedeți mai jos comunicatul emis de Danube Logistics.

„Comunicatele de presă distribuite pe 31 martie și 14 aprilie 2015, din numele Danube Logistics Holding BV sunt veridice și vin drept răspuns la declarațiile făcute de către reprezentații Easeur Holding BV. Thomas Moser nu era director general al EASEUR Holding la momentul semnării Contractului de bază de vânzare-cumpărare în Olanda, în 2011, ci proprietar (beneficiar) final al EASEUR Holding BV.

Termenii comerciali de vânzare a cotei EASEUR Holding BV în Danube Logistics SRL au fost determinați în baza unei evaluări independente, într-un acord amiabil agreat între EASEUR Holding BV, Credit Suisse și New Ventures Capital, companie controlată de Rafiq Alyiev.

Tentativa EASEUR Holding BV din Octombrie 2014 de a anula Contractul de bază de vânzare-cumpărare din 2011 nu este valabilă. Danube Logistics Holding BV a acționat în instanța din Olanda ambele societăți EASEUR Holding BV și BEMOL Retail SRL pentru a reconfirma validitatea Contractului de bază de vânzare-cumpărare și pentru a cere despăgubiri aduse în urma acțiunilor ostile ale acestora”.

Amintim că anterior investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești, Danube Logistics Holding BV, a anunțat că a inițiat în Olanda un proces judiciar împotriva EASEUR Holding BV și a companiei fiice a acesteia, BEMOL Retail SRL, operatorul rețelei de benzinării BEMOL. „Inițiativa vine drept răspuns la atacurile ostile de redobândire a controlului asupra societății Danube Logistics SRL”, se arăta într-un comunicat al companiei.

De cealaltă parte Bemol a anunțat că pe 6 octombrie 2014 în Olanda a fost anulat de către Easeur Holding BV (asociat unic BEMOL Retail SRL) contractul de vânzare-cumpărare a 80% din capitalul social al Danube Logistics SRL din 4 noiembrie 2011.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.