Poziția comuniștilor privind crearea unui bloc electoral comun: PCRM, în negocieri cu PSRM

Poziția comuniștilor privind crearea unui bloc electoral comun: PCRM, în negocieri cu PSRM

Comuniștii spun că plenul Comitetului Central al fomațiunii a decis ca partidul să treacă de la formatul consultărilor la cel al negocierilor, dând astfel de înțeles că o decizie finală în privința unui front comun la parlamentare încă nu a fost luată.

„Plenul Comitetului Central PCRM a decis să treacă de la formatul consultărilor la formatul negocierilor privind crearea unui bloc electoral cu PSRM. Dacă în cursul acestor negocieri se ia o decizie de creare a unui bloc, aceasta va fi anunțată suplimentar”, a declarat comunista Elena Bodnarenco pentru Agora.

Astăzi, 11 mai, Igor Dodon și Vladimir Voronin au avut o întâlnire personală, pentru a discuta despre viitoarea colaborare.

Primul care a lansat public ideea unui bloc comun al forțelor de stânga a fost socialistul Corneliu Furculiță, care a declarat la o emisiune că PSRM poartă tratative cu PCRM în acest sens. Ulterior, pe 6 mai, comuniștii au emis un comunicat în care se arăta că PCRM este pe punctul de a face bloc cu PSRM.

Igor Dodon a făcut cândva parte din PCRM. El a decis să plece de la comuniști în noiembrie 2011, împreună cu Zinaida Greceanîi și Veronica Abramciuc. Chiar în același an, el a devenit președinte al PSRM, în urma congresului organizat de partid. De atunci, Vladimir Voronin l-a criticat pe Dodon în repetate rânduri.

Voronin, supărat foc pe Dodon: Nici nu mă salut cu el. El s-a apropiat să dea mâna, eu m-am întors cu spatele (VIDEO)

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.