Un bărbat care se ascundea de mai multe luni de oamenii legi a ajuns totuși pe mâna polițiștilor. El era căutat pentru că ar fi comis mai multe infracțiuni frontaliere, iar după mai bine de an de căutări a fost depistat la Comrat, deși își tăinuia locația. Astfel, săptămâna trecută, moldoveanu a fost reținut de oamenii legii.
Conform datelor, bărbatul de 38 de ani era căutat de Poliția de Frontieră din mai 2020, fiind cercetat într-o cauză penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Acesta s-ar fi eschivat de a se prezenta la audieri, ascunzându-se, în toată această perioadă..
Totodată, în cadrul cercetărilor s-a stabilit că, anul trecut, bărbatul ar fi fugit în Ucraina, la fel traversând ilegal frontiera, după care ar fi revenit în țară, însă pentru a nu fi depistat a întrerupt orice legătură cu rudele.
Respectiv, ofițerii de urmărire penală ai DR Sud a fost pornit încă un proces penal pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Bărbatul a fost escortat la Procuratura Basarabeasca pentru încheirea acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor legale.
Vezi și aceste știri

Majoritatea testelor false de COVID-19, prezentate la frontieră, ar fi emise de laboratoarele moldovenești. Cum sunt verificate certificatele la vamă

Trupele ruse își consolidează prezența la frontiera Armeniei cu Azerbaidjan. „Este o garanţie de securitate suplimentară”

Riscă până la 10 ani de închisoare. Doi tineri din capitală, prinși cu contrabandă de droguri, la frontieră

Fără test COVID și carantină la intrarea în Moldova. Poliția de Frontieră anunță revenirea la regulile de dinaintea pandemiei

Adresare către Guvernul și Președinția României: Deschiderea centrelor de vaccinare în apropiere de frontiera cu RM și coridor verde pentru doritorii de a se vaccina
