Talibanii afgani au revendicat joi responsabilitatea pentru un incident armat

Talibanii afgani au revendicat joi responsabilitatea pentru un incident armat
Foto: nocookie.net

Talibanii afgani au revendicat joi responsabilitatea pentru incidentul armat care a avut loc miercuri în hotelul Park Palace din Kabul, un atac soldat cu 14 morţi, între care patru indieni, un american, un britanic, un italian şi un kazah, relatează Reuters în pagina electronică, scrie Mediafax.ro

Atacul a fost revendicat de Zabihoullah Moudjahid, un purtător de cuvânt al talibanilor.

"Am stabilit locul atacului cu precizie şi am identificat ora exactă a evenimentului", a anunţat el într-un e-mail, adăugând că operaţiunea a fost efectuată de un bărbat înarmat cu o puşcă de asalt de tip AK-47.

"Forţele de ocupaţie trebuie să ştie că nu vor fi niciodată la adăpost de atacurile noastre", a avertizat Moudjahid.

Operaţiunea a fost lansată miercuri seara, în jurul orei locale 20.30 (19.00, ora României), în hotelul Park Palace, unde era programat un concert de muzică tradiţională afgană.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
În 2020 Moldovagaz a înregistrat pierderi de 677 milioane lei şi datorii de 12,7 miliarde lei

În 2020 Moldovagaz a înregistrat pierderi de 677 milioane lei şi datorii de 12,7 miliarde lei

„Nu sunt paturi, aparate de ventilare, medicamente și haine de protecție.” Apelul Primăriei Chișinău către Ministerul Sănătății

„Nu sunt paturi, aparate de ventilare, medicamente și haine de protecție.” Apelul Primăriei Chișinău către Ministerul Sănătății

Partidul Șor afirmă că proiectul propus de PAS nu corespunde ideii de anulare a imunității parlamentare

Partidul Șor afirmă că proiectul propus de PAS nu corespunde ideii de anulare a imunității parlamentare

Advertoriale
La Microinvest, datele tale personale sunt în siguranță, la fel ca într-un safeu

La Microinvest, datele tale personale sunt în siguranță, la fel ca într-un safeu

Victoriabank susține oamenii de cultură prin acordarea unui sprijin financiar Teatrului Geneza Art din Chișinău

Victoriabank susține oamenii de cultură prin acordarea unui sprijin financiar Teatrului Geneza Art din Chișinău

Echipa de fotbal maib - în TOP 5 cele mai bune echipe de la EURO Business Cup (FOTO)

Echipa de fotbal maib - în TOP 5 cele mai bune echipe de la EURO Business Cup (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Moldova a cumpărat un milion de metri cubi de gaze naturale de la compania poloneză PGNiG
  • 2
    Cât costă gazul din Polonia? Gavrilița: Este considerat un secret comercial
  • 3
    Gavrilița despre acordul Moldova-Ucraina privind 700 milioane de metri cubi de gaz: Este o știre falsă
  • 4
    Activitatea directorului Moldovagaz ar putea fi evaluată
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.