
Deputații Platformei DA cer controale la ASP, sesizând majorări nejustificate la tarife
Deputații Platformei DA sesizează despre majorări nejustificate a tarifelor la serviciile acordate de Agenția Servicii Publice (ASP). Aceștia cer Curții de Conturi să intervină cu controale, iar Guvernul să revizuiască tarifele. Iată ce date prezintă.
・
Deputatul Alexandru Slusari menționează că în ultima perioadă se constată majorări alarmante și nejustificate la mai multe tarife stabilite de ASP.
Mai exact, s-ar fi majorat de aproape patru ori costul de eliberare a actelor dublicat, a fost stabilit tarif pentru certificatul de căsătorie - 260 de lei, deși anterior acest lucru era gratuit.
A crescut și tariful pentru eliberarea certificatului de divorț de la 200 la 600 de lei. Mai mult, pentru plăcuțele de înmatriculare - 470 de lei și se preconizează că va fi de 550 de lei.
Deputatul remarcă că activitatea instituției n-ar fi avut de suferit, or pagubele înregistrate în 2019 n-ar fi argumentate.
Colegul său, Vasile Năstase a oferit cifre în acest sens. Potrivit raportelor anuale, în 2018, ASP a înregistrat profit de 20 de milioane de lei. Un an mai târziu, în 2019, se înregistrează pagube de 20 de milioane de lei.
Aceasta deși activitatea instituției s-ar fi accelerat. Spre exemplu, enumeră deputații. În 2018, ASP a eliberat 492.213 de pașapoarte, 243.838 de buletine de identitate și 55706 de de permise de conducere.
În 2019- 492.642 de pașapoarte, buletine de identitate - 253.931 și permise de conducere 74.250.
„Numărul actelor eliberate au crescut substanțial în în 2019 comparativ cu 2018. Cu toate aceste tarifele nu au scăzut. ASP ar trebui să aibă cel puțin același profit ca în 2018 și nu pierderi”, constată Năstase.
„Vom face presiuni și avem multe persoane care ne transmit informațiile. În continuare am solicitat Guvernului să revizuiască tarifele, deși șase ca miniștrii să intervină nu-s, dar cerem socoteală. Cerem ca Curtea de Conturi să vină cu control. Ultimul a fost în 2018, să vină Inspecția Financiară. Dacă nu se va întâmpla, ne angajăm ca atunci când va fi un nou Guvern, prioritar va fi revenirea la normalitate și ordine la ASP”, a spus deputatul Alexandru Slusari.
AGORA precizează că începând cu luna mai tarifele pentru unele servicii prestate de Agenția Servicii Publice (ASP) au fost majorate de câteva ori.
Pe 7 mai, fostul premier, Ion Chicu spunea că instituția în cauză ar fi autonomă din punct de vedere financiar și prin urmare aceasta nu beneficiază de transferuri din bugetul de stat. În același timp, Chicu susținea că tarifele au fost ridicate pentru a acoperi cheltuielile înregistrate în realitate, dând exemplu prețul perceput pentru înregistrarea unui teren, care era de 57 de lei pe când în realitate costurile s-ar fi ridicat la peste 131 lei.
Pe de altă parte, pe 8 mai, Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Platforma DA, Alexandru Slusari, a decis să pornească o anchetă parlamentară asupra acestui subiect, motivând prin faptul că „majorarea recentă a prețurilor pentru servicii bate puternic la buzunarele cetățenilor și agenților economici”.
Iar recent s-a aflat că, Agenția Servicii Publice a anunțat pe 29 aprilie o licitație în valoare de aproape 500 milioane lei pentru procurarea blanchetelor pentru actele de identitate, permise de conducere şi certificate de înmatriculare. În acest sens, deputatul PAS, Radu Marian, a anunțat pe pagina sa de Facebook că a trimis demersuri către prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi și șeful ASP - Vladislav Zara, prin care a solicitat stoparea achiziției.