„Noi întotdeauna ne-am dorit mulți copii”. Soții Patranjel, despre tradițiile unei familii numeroase și relația părinți - copii

„Noi întotdeauna ne-am dorit mulți copii”. Soții Patranjel, despre tradițiile unei familii numeroase și relația părinți - copii
foto: arhivă personală, familia Patranjel

S-au cunoscut acum 32 de ani, pe când erau elevi la un colegiu profesional. Locuiesc în orașul Rezina și au patru copii. Au trecut prin mai multe încercări și spun că au depășit toate greutățile, ținându-se de mână. De Ziua Internațională a Copiilor, soții Ala și Nicolae Patranjel ne-au povestit despre relația lor cu copiii, cum îi educă și cum reușesc să mențină armonia în familie. 

Soții Patranjel au făcut cunoștință în anul 1986. „Învățam la colegiu meseria de electrician, iar soția mea studia la o altă facultate, în aceeași instituție. Ne-am văzut și totul a pornit de la sine”, își amintește Nicolae. Acum au în spate peste trei decenii de viață familială și spun că cea mai mare bogăție a lor sunt copiii.

Despre bucuria de a avea o casă plină de copii și credința care-i unește

Ambii soți împărtășesc confesiunea baptistă și mai sunt și profesori de educație religioasă. Tradițional, astfel de familii credincioase șunt și destul de numeroase. Și în familia Patranjel sunt patru copii - Lilian, Violeta, Emanuela și mezinul Cristian-Alin. Părinții afirmă că cel mai important lucru este continuitatea neamului și a vieții pe pământ.

„Noi întotdeauna am vrut să avem mulți copii”, ne-a mărturisit capul familiei.

S-au bucurat de fiecare dată, atunci când Dumnezeu i-a binecuvântat cu urmași, iar Ala afirmă că este cea mai fericită femeie, pentru că în timpul sarcinilor, dar și după nașterea micuților, Nicolae i-a fost mereu alături și a susținut-o.

„Am un soț foarte deosebit. Când devii femeie, trăiești o emoție aparte... Deja ești căsătorită și e ceva normal să aștepți copii. Prima dată nu intuiam că sunt însărcinată, dar soțul îmi spunea că sunt, ba mai mult, era sigur că vom avea un băiat. Și cu al doilea copil totul s-a repetat.  El simțea fără greș cine va fi. Odată, medicul la ecograf mi-a spus zâmbind: „Dacă aveți ginecolog acasă, de ce mă mai întrebați?” În plus, uneori, când îmi era rău în timpul gravidității, exact aceste simptome le avea și soțul meu”, mai povestește Ala.

De obicei, alegeau cu toată familia numele viitorului copil. „Când s-a născut primul, noi nu-i spuneam pe nume, îi ziceam „băiețelul mamei, băiețelul tatei”. Am auzit, însă, o întâmplare despre un oarecare băiat Lilian și mi-a plăcut acest nume. Pentru al doilea copil, fetița, soțul  a fost cel care a ales numele Violeta. Când s-a născut Emanuela, am vrut foarte mult s-o numesc Estera, pentru că în Biblie există asemenea împărăteasă. Totuși, până la urmă, i-am permis lui Lilian să aleagă. Tot el a ales și numele pentru al patrulea copil – Cristian-Alin”, povestește mama copiilor.

Copiii sunt binecuvântarea noastră   

Provenind dintr-o familie numeroasă, Ala dintotdeauna și-a dorit și ea mulți copii. „Mama mea a născut nouă copii, dar nu era foarte credincioasă, nu era baptistă. Ea s-a temut mereu să recurgă la avort, anume așa era promovată educația în familie. Aceasta nu ține de religie, ci mai curând, de etica și de sufletul omului. Câți copii ne-a dat Dumnezeu, atâția avem, căci Dumnezeu dă viața și tot El o ia. Noi, oamenii, nu avem dreptul să decidem soarta cuiva”, spune femeia. Ea crede că, de fapt, copiii sunt ”o binecuvântare, iar familia cu mulți copii este cea mai mare bucurie”.

Egalitate, respect reciproc și deviza unei familii numeroase

Părinții spun că își văd rostul în a-i încuraja pe copii să fie evlavioși și să cinstească valorile familiei. „Este foarte important ca membrii familiei să se roage împreună, să stea la masă, să sărbătorească, să discute și să împartă problemele unii cu alții. În acest context, avem chiar și o deviză a familiei noastre: „Împreună facem totul”, a povestit Valeriu. Iar Ala spune că își mai învață copiii să fie toleranți și înțelegători. Fiica lor, Emanuela afirmă că educația în stil religios i-a influențat pozitiv personalitatea. Totul ține de educație, spune tânăra.

„În școală niciodată n-am fost persecutată din perspectiva că vin dintr-o familie religioasă. Când am ajuns la colegiu, în cămin, am observat că se organizează diferite grupuri mici, unde este binevenit alcoolul și fumatul – pentru mine aceste lucruri sunt absolut inacceptabile. În familia noastră nu se permit asemenea vicii. Există câteva reguli, pe care părinții mi le-au stabilit la baza educației, poate datorită religiei, dar consider că aceste valori sunt valabile în orice familie”, a povestit Emanuela.

Soții spun că toți cei patru copii sunt educați în spiritul acestor valori. Ei ne-au mai dezvăluit și câteva dintre „secretele” de educație a copiilor. „N-am observat niciodată concurență între ei, dimpotrivă, discutăm egal  în familie despre haine, cumpărături, organizarea  timpului liber. Nu suntem dictatori. Și soțul întotdeaună îmi spune: „Eu sunt la volan, dar mergem acolo, unde-mi spuneți voi...”

Emanuela și Cristian-Alin au mers la școală devreme, la vârstă de cini ani. Nici părinții, dar nici copii nu au regretat vreodată această decizie. „Eu întotdeaună aveam grijă de educația lor. Am văzut că ei au abilități și dorință”, spune Ala, evident, mândră de copiii săi.

De sărbători întreaga familie se reunește. Au și obiceiuri comune. Și chiar dacă acestea sunt mai mărunte, pentru cei din familie, ele sunt foarte valoroase. „Ne întâlnim la sărbători, unde suntem mai aproape ca niciodată. Noi avem niște tradiții. Ne stăruim să ne îmbrăcăm la fel. De exemplu, când copii erau mici, purtam cu toții tricouri roșii”, povestește Ala.

Ambii soți consideră că orice familie numeroasă se construiește pe niște piloni puternici și ne-au povestit ce valori stau la baza cuplului lor. „Soțul meu este foarte timid, echilibrat și statornic. Când ne-am căsătorit , el mi-a spus că nu-i place să împrumute bani. Aceasta a fost prima decizie luată în comun în familia noastră. A doua a fost ca să nu fim dependenți de părinți. Într-adevăr a fost destul de greu să începem de la „zero”. Totodată, ca în orice familie, și noi avem neînțelegeri și conflicte, dar ne-am străduit să rezolvăm toate problemele împreună. Există  încă un lucru interesant. Dacă văd ca soțul s-a enervat, știu că trebuie să tac și invers, tace și el când e cazul”, ne-a mai povestit Ala. 

În loc de epilog...

„Cei care nu au copii trebuie să-i aștepte cu răbdare, fiindcă Dumnezeu dăruiește fiecăruia după merit. Într-o familie mică, copilul va crește egoist. Cei care au crescut deprinși cu mult zgomot, cunosc ce înseamnă greutățile, sunt buni la suflet. Copiii sint adevărata bogăție”, spun aproape într-un glas ambii soți.

* Autor: Milena Macari, stagiară

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu: „Copiii nu au instruirea, încrederea și informația necesară ca să poată vorbi despre problemele lor”

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu: „Copiii nu au instruirea, încrederea și informația necesară ca să poată vorbi despre problemele lor”

Începe vara cu Teatrul „Alexei Mateevici”: spectacol inedit de Ziua Copiilor și un iunie cu reprezentații celebre

Începe vara cu Teatrul „Alexei Mateevici”: spectacol inedit de Ziua Copiilor și un iunie cu reprezentații celebre

Bugetul, pe înțelesul copiilor: cum le explici cheltuielile, veniturile și economiile (VIDEO)

Bugetul, pe înțelesul copiilor: cum le explici cheltuielile, veniturile și economiile (VIDEO)

Advertoriale
Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Avertizare îngrijorătoare de la un fost vicepreședinte al Parlamentului. „La toamnă Gazprom va sista livrările de gaze”
  • 2
    Un deputat PAS vine cu clarificări, în contextul reformei învățământului superior. „Universitatea Agrară nu va fi lichidată”
  • 3
    România oferă ajutor Republicii Moldova după atacul cu rachete din Odesa
  • 4
    Rusia încetează să mai respecte acordurile Consiliului Europei. Ce prevede rezoluția semnată de Mihail Mișustin
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.