Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu: „Copiii nu au instruirea, încrederea și informația necesară ca să poată vorbi despre problemele lor”

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu: „Copiii nu au instruirea, încrederea și informația necesară ca să poată vorbi despre problemele lor”
Maia Bănărescu, ombudsmanul copilului, ombudsman.md

Ziua Internațională a Copiilor a intrat în istorie, începând cu anul 1925, când la Conferinţa Mondială pentru Bunăstarea Copiilor, care s-a desfășurat la Geneva, a fost adoptată Declarația pentru protecția copilului. Peste mai mult de șase decenii, printr-un consens fără precedent între Guvernele lumii, la 20 noiembrie 1989, a fost adoptată Convenţia cu privire la Drepturile Copilului. În decembrie 1990, Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția, iar documentul este în vigoare pentru țara noastră din 25 februarie 1993. Despre importanța zilei de 1 iunie, ce prevede legislația în domeniul protecției drepturilor copiilor, dar și cu ce probleme se confruntă generația în creștere, am discutat cu Maia Bănărescu, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului.

În ajunul Zilei Internaționale a Copilului, vă propun să discutăm despre drepturile celor mici. De ce este important să existe o astfel de zi, în care să fie sărbătorit copilul?

Nu este obligatoriu ca să fie anume o zi, dar sigur este important, pentru că astfel, se atrage atenția statelor asupra unor subiecte și situații, ne mai reamintim cum ar trebui să fie familia. O astfel de zi are drept scop, de fapt, de a atenționa conducerea statelor să-și reactualizeze viziunea pe unele segmente privind drepturile copiilor.

Care este semnificația și rolul Convenției ONU?

Din moment ce R. Moldova a ratificat documentul și acesta a intrat în vigoare, țara are obligația de a adapta toată legislația națională la prevederile Conevenției și de a întreprinde măsuri pentru aplicarea acestor Legi. Deci, statul deja are niște obligații, în care copilul este acel titular de drepturi care sunt prevăzute în Convenție.

Dacă e să vorbim despre Republica Moldova, cât de eficientă este legislația noastră în domeniul respectării drepturilor copiilor?

În general, cadrul legal este raliat la toate tratatele internaționale pe care noi le ratificăm, inclusiv, la Convenția ONU pentru Drepturile Copilului. Dar, chiar și în cazul în care în legislația noastră nu se regăsesc toate prevederile unui tratat, acestea sunt aplicabile prin prisma articolului 4 și 8 din Constituție, în care se invocă supremația dreptului internațional. După intrarea în vigoare a Convenției, Moldova a adoptat Legea cu privire la drepturile copilului. Și aici trebuie să menționez că, dacă la acel moment, în 1993, legea făcea față, acum ea este depășită, inclusiv prin termeni. „Dreptul” nu este o știință statică, ea se modifică, se mișcă, apar alte abordări, altă terminologie. Iată că și Legea cu privire la drepturile copilului ar trebui modificată și adaptată la noile terminologii și la noile situații. Mai mult, în Constituție nu avem un articol separat consacrat drepturilor copilului.

În 2013 a fost adoptată o Lege foarte importantă, Legea cu privire la protecția copiilor în situații de risc. Este o Lege care vine în susținerea copiilor aflați în situații de risc (vorbim aici despre eșecul parental, când statul trebuie să preia grija față de acești copii). Mai este o Lege destul de importantă - cea cu privire la protecția copiilor cu comportament deviant. Aceasta prevede asistență și protecție copilului care comite o abatere, fie că este contravențională sau o infracțiune. Toțuși, este regretabil faptul că deja de trei ani nu avem un mecanism care ar pune în aplicare această Lege. Vă dați seama, o Lege fără un mecanism, practic nu poate funcționa.

Cu ce probleme vă confruntați atunci când sunteți în situația de a apăra drepturile copiilor?

În primul rând, copii nu au instruirea, încrederea și informația necesară ca ei înșiși să poată vorbi despre problemele lor. Am identificat că ei nu-și cunosc drepturile. În școli se studiază despre acestea, însă nu și despre esența lor, în ce caz se încalcă, cum trebuie să-ți aperi dreptul, cui te poți adresa. Nu se cunoaște nici despre Avocatul copilului, dar aceasta este o instituție foarte importantă, instituită de stat la cerința organizațiilor internaționale. Prin urmare, copilul nu vorbește despre problemele sale, el nu are încredere în adulți. În societate încă nu există această cultură.

De ce mecanismele existente nu-și au efectul?

Am efectuat un studiu privind eficiența mecanismelor, iar rezultatul este surprinzător de rău. Acestea nu se aplică, nu sunt eficiente pentru că ele nu corelează între ele. Ce înseamnă un mecanism? Sunt toți actorii, implicați în actul de apărare a drepturilor copilului - autoritatea tutelară, care este primarul din localitate, asistentul social. (Și aici, trebuie să vă spun că, deoarece un asistent social se preocupă și de cazurile adulților, și de cele ale copiilor, adesea, nu le reușește pe toate. Ar trebui un specialist doar pentru drepturile copilului, care, cu regret din 2016, de când am eu mandat, așa și nu a fost angajat în primăriile satelor.) Aici vorbim și despre sistemul educțional, pedagogii trebuie să fie atenți, să monitorizeze copii și dacă este necesar să comunice. Și polițistul din comunitate este parte a acestui mecanism, și lucrătorii medicali. Iar dacă un copil este în situație de risc, toți aceștia trebuie să intervină, să vedem unde este problema, ce s-a întâmplat cu acest copil și dacă este necesar, să fie atras la răspundere părintele iresponsabil. Dar, și mai grav este faptul că, adesea, nu se ține cont de părerea copilului, pe când Convenția ONU indică clar, opinia copilului este un principiu de bază, noi adulții nu putem face nicio acțiune dacă nu ținem cont de opinia copilului. Spre exemplu, dacă un copil a fost supus abuzului, atunci școala și comunitatea trebuie să semnaleze acest caz și să-l examineze. Eu personal m-am ciocnit de faptul că uneori se ascund astfel de cazuri, pentru că acestea ar putea afecta bunul nume și statutul instituției de învățământ. Sunt foarte multe probleme, iar lipsa de cunoștințe, de dorință de a face ceva în unele cazuri și ineficiența, sunt practic cele mai mari impedimente în procesul de repunere a unui copil în drepturi.

Copii care cresc fără părinți, care rămân în grija buneilor sau a vecinilor... Datele arată că în 2017, de exemplu, în jur de 35 de mii de copii din Moldova trăiau fără ambii părinți pentru că aceștia erau plecați peste hotare. Este separarea de părinți o încălcare a drepturilor cpilului, în contextul în care acesta este un fenomen tot mai des întâlnit în țara noastră?

Noi trebuie să fim conștienți de faptul că în condițiile globalizării, în condițiile în care noi nu mai suntem acea țară închisă, lumea caută unde este și o perspectivă pentru copii, problema este de alt gen. Părinții trebuie să fie conștienți că atunci când pleacă să numească o persoană responsabilă, fie că este al doilea prăinte, fie că sunt buneii sau un tutore, un responsabil legal, o persoană străină, dar în care părintele are încredere, iar autoritatea tutelară să monitorizeze. Un părinte iresponsabil care lasă copilul în voia sorții ar trebui penalizat și obligat prin diferite mecanisme să participe la întreținerea acestui copil. De asta consider că separarea de părinți nu este vreo încălcare a drepturilor copilului. Dacă nu i-ar fi prestate servicii de calitate sau în cazul în care copilul ar fi rămas fără un reprezentant legal, am putea vorbi despre încălcarea drepturilor copilului, pentru că acesta trebuie mereu să aibă pe cineva alături.

Care dintre drepturile copiilor sunt încălcate cel mai des în Moldova?

În general, Moldova este recunoscută ca o țară, unde sunt respectate drepturile copilului. Dar, dacă e să ne referim la încălcări, cel mai des este vorba despre nerespectarea dreptului la educație. De exemplu, anul trecut, în condiții de pandemie, că n-am fost noi pregătiți pentru această educație online. Și tot, dacă suntem la capitolul educație, mai vorbim despre incluziunea copiilor cu dizabilități. De asemenea, există și violența în instituțiile de educație. Mai putem menționa lipsa condițiilor necesare, or în afară de un pedagog bine pregătit, în procesul educațional un copil are nevoie și de manuale gratuite, (în Constituție se vorbește despre gratuitatea manualelor dar, cu regret, ele sunt contra plată) și tot aici mai menționez și despre condițiile de clasă, pentru că trebuie să ținem cont și de dezvoltarea generală a copiilor. În plus, cu ce curriculă venim în fața copiilor? Oare aceasta corespunde necesităților lor? Le asigurăm oare dreptul la joacă, dreptul la a avea și alte interese - asta tot ține de domeniul dreptului la educație. Vorbim  și despre lipsa blocurilor sanitare dotate. În unele școli nu este apă caldă, nu este acces la apă potabilă. Avem sau nu avem medic în insituțiile de învățământ. Iată de ce spunem că dreptul la educație ar putea fi considerat ca unul dintre cele mai des încălcate.

Există anumite categorii de copii, expuși într-o măsură mai mare riscului de a le fi încălcate drepturile?

Sunt acei copii ai străzii. Ceea ce facem noi, nu este corect, carul nu se mișcă din loc, copii în stradă sunt, mecanismele de protecție a lor nu sunt nu sunt eficiente, pentru că, după cum am spus, nu nunt funcționale acele mecanisme la nivel de localitate. Și aici vreau să vă spun că majoritatea copiilor străzii vin din raioanele țării. Aceștia sunt identificați și întorși acolo de unde vin. Ce se întâmplă mai departe? Nu se întâmplă nimic, pentru că ei se întorc în aceleași condiții, cu multe lipsuri, unde părinții consumă alcool, unde nu este nicio afecțiune față de copil. La fel sunt copii cu dizabilități, cu probleme de incluziune socială și educațională. Nu avem destule surse și posibilități pentru a-i asigura copilului o incluziune calitativă. De exemplu, pedagog, un cadru de sprijin dintr-o insitituție unde sunt câțiva copii cu necesități speciale, nu poate face față. Și aici, trebuie să venim și cu programe și cu un număr mai mare de cadre de sprijin.

Atunci când sunt depistate cazuri de încălcare a drepturilor copiilor, cum sunt ajutați ei?

În primul rând, apelăm la autoritatea tutelară pentru că ea este prima care trebuie să intervină prin acel macanism: poliție/ pedagogi/medici. Autoritatea trebuie să examineze urgent situația copilului, dacă este vorba de violență, atunci imeditat apelăm la organele de drept. Și întotdeauna monitorizăm ca să fie identificată posibilitatea fie de a separa din situația unde este risc sau de a elimina riscul, ca să asigurăm securitatea copilului. Apoi urmărim ca acesta să fie asistat din punct de vedere psihologic și monitorizăm în continuare cum se soluționază și cum se repune copilul în drepturi. Și, întotdeauna urmărim ca acest copil să fie într-un mediu familial, iar dacă nu este familia, îi căutam un alt mediu, în care să se simtă confortabil. La fel, în vizorul meu sunt copii din penitenciare. Monitorizăm ca să aceștia să fie repuși în dreptul la educație. În general, în fiecare caz soluția este individuală. Dar mereu, interesul și opinia copilului este superioară.

Ați menționat mai multe probleme și impedimente. Ce ar trebui să mai întreprindă statul, autoritățile, pentru a crește nivelul de respctare a drepturilor copilului?

Ca și instituție națională pentru drepturile omului, avem toate instrumentele bine puse în mână ca noi să activăm. Putem merge și în instanțele de judecată, și la Curtea Constituțională în numele copiilor. Noi activăm, noi acționăm, dar avem nevoie ca instituția ombudsmanului să fie cunoscută. Atât timp cât nu vom avea instruiri calitative în domeniul drepturilor omului și a mecanismelor de apărare a acestor drepturi, înotdeauna vor exista probleme, deoarece noi avem nevoie de cetățeni care să vorbească despre drepturi. Dar cel mai grav e că uneori, înșiși specialiștii nu cunosc despre instituția Avocatului Poporului pentru drepturile copiilor. Nu vorbim despre faptul că noi suntem mai puțini vizibili, că noi nu ne-am promova. Vreau să spun că avem nevoie de specialiști bine pregătiți, că mulți dintre cei care lucrează în domeniul educației copiilor, adesea nu cunosc legislația care ține de drepturile copilului. Iar despre drepturi și responsabilități trebuie să știe fiecare. Doar așa vom avea copii care își cunosc drepturile și responsabilitățile. Doar așa vom avea o societate în care viața, securitatea și bunăstarea copiilor noștri vor fi primordiale.

Vă mulțumesc!

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Problema copiilor străzii, în atenția avocatei poporului pentru drepturile copiilor: Cere testarea la COVID-19 a tuturor minorilor

Problema copiilor străzii, în atenția avocatei poporului pentru drepturile copiilor: Cere testarea la COVID-19 a tuturor minorilor

ONU: „Pandemia de COVID-19 nu trebuie să fie un „cec în alb” pentru încălcarea drepturilor omului”

ONU: „Pandemia de COVID-19 nu trebuie să fie un „cec în alb” pentru încălcarea drepturilor omului”

Postul de televiziune PRIME, sancționat de CA cu zece mii de lei pentru încălcarea drepturilor copilului

Postul de televiziune PRIME, sancționat de CA cu zece mii de lei pentru încălcarea drepturilor copilului

Advertoriale
Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 2
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 3
    CEC cere anularea Marinei Tauber din cursa electorală pentru șefia municipiului Bălți. Ea este acuzată că a cheltuit bani nedeclarați
  • 4
    A venit iarna! Unde au căzut primii fulgi de nea în acest an
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.