Putin, despre problema transnistreană: Pledăm pentru atingerea acordului privind statutul special, respectând suveranitatea R. Moldovei

Putin, despre problema transnistreană: Pledăm pentru atingerea acordului privind statutul special, respectând suveranitatea R. Moldovei

Federația Rusă va continua să promoveze realizarea unui acord echitabil cu privire la soluționarea problemei transnistrene. Declarația a fost de președintele rus Vladimir Putin, la ceremonia de înmânare a scrisorilor de acreditare ambasadorilor în Federația Rusă, printre care și ambasadorul R. Moldova la Moscova, Vladimir Golovatiuc, notează tass.ru.

„Vom promova în continuare identificarea unei soluții optime pentru problema transnistreană. Pledăm pentru atingerea acordurilor privind statutul special, fiabil și garantat al regiunii transnistrene, respectând în același timp suveranitatea R. Moldovei și asigurând integritatea teritorială a R. Moldovei”, a spus Vladimir Putin.

Vorbind despre relațiile cu Moldova, Putin a amintit că acestea sunt construite pe tradițiile de prietenie și valorile spirituale comune care leagă cele două popoare.

Publicitate

„Anul acesta vom marca cea de-a 12 aniversare a tratatului bilateral fundamental de prietenie și cooperare”, a adăugat liderul de la Kremlin.

De altă parte, Putin nu a menționat nimic despre trupele militare rusești din stânga Nistrului. Ultima declarație în acest sens a fost făcută la finele anului trecut. Președintele rus Vladimir Putin a declarat la 17 decembrie 2020 că Federația Rusă este dispusă să-și retragă trupele militare din Transnistria. Totul însă în anumite condiții, a menționat liderul de la Kremlin.

„În mare parte suntem gata să retragem trupele imediat ce se va ajunge la circumstanțe corespunzătoare. Imediat ce va fi aranjat un dialog între Transnistria și restul R. Moldova. Imediat ce vor porni pe calea păcii și înțelegerii”, a spus Putin.

Vezi și: Rusia este gata să reia distrugerea munițiilor sale de la Cobasna. Subiectul, discutat în cadrul vizitei lui Șoigu

Menționăm că în luna martie s-au împlinit 29 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru. Trupele militare rusești staționează în continuare pe teritoriul moldovenesc, în pofida obligațiilor asumate de Rusia la Summit-urile OSCE din 1999 și 2001.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal