Două posturi tv, amendate de CA cu zeci de mii de lei pentru produse locale insuficiente și lipsa traducerilor

Două posturi tv, amendate de CA cu zeci de mii de lei pentru produse locale insuficiente și lipsa traducerilor

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat două posturi de televiziune pentru insuficiența produselor audiovizuale locale și lipsa traducerilor. Astfel, postul CTC s-a ales cu amendă de 20 mii de lei, iar Ren TV- cu 10 mii de lei. Decizia a fost aprobată la ședința CA din 19 mai, notează media-azi.md.

Petițiile, șapte la număr, cu privire la faptul că cele două posturi de televiziune nu ar fi realizat produsele audiovizuale necesare și nu au tradus operele audiovizuale difuzate în limba română au fost adresate Consiliului Audiovizualului de Asociația Patronală a Radiodifuzorilor. Totodată, pe marginea faptului s-a autosesizat și un membru CA, Corneliu Mihalache.

De cealaltă parte, CTC a informat CA că sesizările organizației poartă un caracter declarativ și că prin intermediul petițiilor vor să exercite presiuni asupra anumitor furnizori de servicii media în contextul concurenței neloiale, utilizând Consiliul în scopuri proprii. Șefa CA, Ala Ursu-Antoci, a replicat că „nimeni nu ne utilizează”. 

Publicitate

Potrivit CA, în perioada monitorizată, CTC nu a realizat programe audiovizuale locale necesare, iar Ren TV nu a atins cota necesară de cel puțin patru ore de astfel de produse.

Mai mult, furnizorii de servicii media vizați au obligația de a transmite programe audiovizuale locale în proporţie de cel puţin 80% în limba română, iar 75% din conţinutul programelor respective trebuie să fie difuzat în orele de maximă audienţă. CA susține că televiziunile vizate nu au realizat nici această obligație. Mai mult, CA a atestat și lipsa traducerilor. 

Astfel, membrii Consiliului au sancționat CTC cu câte 10.000 de lei  pentru fiecare încălcare - privind traducerea filmelor artistice și difuzarea volumului necesar de produs local. Pentru aceleași încălcări a fost sancționat și postul de televiziune Ren TV.

Menționăm că,  CA a aprobat schimbarea denumirii postului de televiziune DTV în Ren TV, iar Cinema 1  - în CTC, printr-o decizie din 21 aprilie.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal