Declarațiile lui Cristian Rizea sunt insuficiente pentru a relua urmărirea penală în dosarele legate de decesul ex-deputatului PLDM, Ion Butmalai și a oamenilor de afaceri Iurie Luncașu și Saro Salemi. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), afirmațiile fostului parlamentar român nu au fost însoțite de alte detalii concrete care ar indica asasinarea celor trei persoane.
„Urmare a declarațiilor făcute în cadrul unei emisiuni televizate de către fostul deputat român Cristian Rizea, potrivit căruia, fostul deputat Ion Butmalai, dar și oamenii de afaceri Iurie Luncașu și Saro Salemi ar fi fost asasinați, acesta a fost citat și audiat pe 14 și 19 mai de procurorii PCCOCS. În cadrul audierilor acesta nu a prezentat careva detalii care ar impune reluarea urmăririi penale în cazurile în care apar fapte noi sau recent descoperite, despre care autoritatea investigatoare nu ar avea cunoștință şi care, ar fi de natură să afecteze soluțiile adoptate anterior”, se arată în comunicatul emis de instituție.
Mai exact, fostul deputat a declarat procurorilor că nu deține careva date concrete, ce ar confirma faptul asasinării celor trei persoane, acesta menționând că afirmațiile sale privind acest fapt au fost deduse intuitiv „din informațiile stradale sau din surse media, deschise publicului larg”.
Astfel, procurorii au stabilit că informațiile comunicate de Rizea nu aduc elemente noi cu privire la faptele investigate în acele cauze și nu sunt incidente prevederilor legale. Prin urmare, urmărirea penală în aceste dosare nu poate fi reluată.
Cristian Rizea a fost dat în urmărire internațională pe 19 martie 2019. El a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru trafic de influență și spălare de bani, după ce ar fi cerut și primit mită de 300.000 de euro de la un om de afaceri.
Anterior, acesta a rămas fără cetățenia Republicii Moldova, care i-a fost retrasă de fostul președinte Igor Dodon.
Fostul deputat fugise din țară cu două luni înainte de verdict. A fost reținut la Chișinău, iar Ministerul Justiției de la București a transmis aici cererea de extrădare.
Informația precum că omul de afaceri Iurii Luncașu, reprezentantul companiei care deține „Casa Albă”, impunătoarea clădire de la poalele parcului Valea Morilor atribuită lui Vladimir Plahotniuc, a decedat în seara zilei de 17 august a apărut în presă în dimineața zilei de 18 august, 2019.
Înștiințarea precum că pe traseul R-6, se află o persoană împușcată în regiunea capului la 112 ar fi parvenit la ora 20:07.
Boris Babin, șoferul lui Iurii Luncașu, ar fi declarat oamenilor legii că în seara aceleiași zile, la ora 19.00, ar fi fost contactat telefonic de șeful său care i-a cerut să vină la domiciliu și să se deplaseze într-o direcție necunoscută, la aer curat.
Vezi și aceste știri

Fostul deputat român Cristian Rizea se înregistrează în aceste momente în cursa electorală, candidând independent

Unde s-ar afla Plahotniuc? Declarațiile fostului deputat român, Cristian Rizea, proaspăt ieșit din închisoare

Rizea va fi audiat în calitate de martor în dosarele Luncașu, Butmalai și Rozario. Procuratura Generală a dispus reluarea urmării penale în cadrul acestor dosare
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
