
S-au găsit cărțile dispărute de la biblioteca din aer liber. Cine le-a împrumutat pentru lectură
Cele două cărți donate de primarul capitalei, Ion Ceban, pentru biblioteca în aer liber din scuarul „Mihai Eminescu” nu au dispărut, ci au fost împrumutate de către un bărbat. Una a fost returnată, iar cealaltă o studiază la domiciliu. Despre aceasta a vorbit pretorul sectorului Centru, Pavel Rusu.
・
„În ziua în care au fost aduse cărțile, la ora 20:00 a venit un cetățean în vârstă de aproximativ 35 de ani. A luat ambele cărți și le-a studiat. Una a fost returnată, iar alta și-a luat-o la domiciuliu să o studieze, cu speranța că va fi returnată înapoi”, a explicat Pavel Rusu.
Întrebat despre presupusul furt, edilul capitalei a susținut că are „certitudinea că vor fi reîntoarse după ce vor fi citite”.
„Această campanie a fost gândită ca să aducem atâtea cărți, încât să nu poată fi duse mai multe de aici. Cu mare drag vreau ca oamenii să ia cărțile, să le citească, fie că aici în spațiul public, fie să le ia acasă după care să le returneze și poate să mai aducă una în plus”, a menționat Ion Ceban.
Amintim că ieri, 19 mai, primarul Ion Ceban a anunțat pe rețele de socializare că primele două cărți donate pentru biblioteca în aer liber din scuarul „Mihai Eminescu” au dispărut la doar o zi de la lansarea inițiativei.
„Să nu poată duce ei atâtea cărți câte putem aduce noi! Cărțile aduse de mine ieri în biblioteca din aer liber din scuarul Mihai Eminescu nu mai sunt. Tare sper că vor fi citite și întoarse ca să poată fi citite și de alți doritori”, scrie edilul capitalei pe pagina sa de Facebook.
Mai mult, Ceban a atenționat că rafturile se află sub supraveghere video.
Amintim că, în scuarul „Mihai Eminescu" din capitală a fost inaugurată o mică bibliotecă mobilă. Pe cele câteva rafturi se vor găsi cărți pe care vizitatorii scuarului le vor putea răsfoi în timpul petrecut în aer liber.
Locuitorii capitalei sunt îndemnați să susțină ideea. Astfel, cei care doresc să doneze cărți, fie că-s chișinăuienii sau agenții economici, o pot face apelând autoritatea locală: (022) 27-15-13).