
Anastasia Nichita a câștigat titlul de campioană europeană U-23
Luptătoarea din R. Moldova Anastasia Nichita repetă performanța înregistrată în anul 2019. Sportiva a câștigat pentru a doua oară titlul european Under-23, notează Olympic.md
・
Anastasia Nichita, eleva antrenorului Tudor Cîrlan, le-a învins în lupte la categoria de greutate 59 kg pe Anna Fabian din Serbia, Anne Beatrice Nuernberger - din Germania, Solomiia Vynnyk - din Ucraina și Tamara Dollak, sportivă din Ungaria. Astfel, sportiva este câștigatoarea titlului de campioană europeană U-23.
Sursa menționează că la aceeași competiție, la categoria 65 kg, luptătoarea Irina Rîngaci a trecut de Nerea Blanco (Spania) și Kamila Kulwicka (Polonia), iar în finală o va întâlni pe ucraineanca Kateryna Zelenych.
Anastasia Nichita este multiplă campioană europeană și mondială printre cadeți, juniori și tineret. În 2019, ea a ocupat locul 5 la campionatele mondiale de seniori, organizate la Nur-Sultan, în Kazahstan, performanță care i-a adus calificarea la Jocurile Olimpice din acest an de la Tokyo.