
PPDA dă de înțeles că amână depunerea actelor la CEC pentru a lăsa timp și spatiu și altor partide să adere la lista lor
Partidul Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr" dă de înțeles că amână depunerea actelor la Comisia Electorală Centrală pentru a se înregistra în cursa pentru parlamentare, în speranța că vor forma, eventual, un bloc, cu alte partide sau alți politicieni vor adera la lista lor.
・
„Noi am considerat că nu ar trebui să ne inghesuim la depunerea listelor. Am făcut tot ce ne stă în puteri pentru a realiza un front consolidat, platforma noastră rămânând deschisă pentru oameni care au aceleași interese și valori. PPDA va vorbi nu despre separare, ci despre unificare. Rămânem încă deschiși, cât ne permite legislația, pentru toată lumea bună”, a declarat Andrei Năstase la conferința de presă de vineri, 21 mai.
Ieri, la o emisiune de la TV8, Alexandru Slusari de la PPDA afirma că actele vor fi depuse chiar săptămâna viitoare la CEC.
„Lista e definitivată 90%. Dar decide consiliul. Se vor regăsi în listă echipa parlamentară și conducerea partidului. Nu vor fi surprize. Va fi o persoană cunoscută care nu-i din partid. A lucrat ca deputat. Cred că săptămâna viitoare va fi depunerea. Reținerea a fost politică încercând să unim forțele.”
La acest scrutin, PPDA și PAS nu mai merg în bloc, pentru că PAS ar fi decis să participe individual. Anterior, PPDA și PLDM au purtat discuții în vederea unirii forțelor pentru anticipatele din 11 iulie, dar fără succes.