Canabisul, sub semnul interzis în unele state, iar în altele - generator de bani la buget. Curiozități despre „cea mai controversată” plantă

Canabisul, sub semnul interzis în unele state, iar în altele - generator de bani la buget. Curiozități despre „cea mai controversată” plantă

Canabis. Cu siguranță ai auzit de această noțiune, nu? Subiectul legalizării acestei plante devine tot mai sonor în ultimii ani, însă puține sunt statele lumii care au acceptat ca utilizarea și creșterea acestuia să fie considerată legală. În unele țări, este permisă utilizarea canabisului în scop medicinal, iar în altele - în scop recreativ. Totuși, canabisul poate trimite oamenii la pușcărie, în unele țări, unde deținerea acestuia este interzisă.  Între timp, planta sporește bugetul statelor care au decis legalizarea acesteia. Ce este, unde este permisă, ce efecte are odată consumată și „ce spune” Republica Moldova despre această plantă, vezi mai jos.

Canabis&Marihuana: Ce-i asta?

Canabisul provine din planta de cânepă indiană, iar ceea ce numesc oamenii „drog” se regăsește, nemijlocit, în floarea plantei. De cealaltă parte, marihuana se obține din  amestecul florilor, frunzelor şi tulpinilor tinere ale cânepei indiene.  Aceasta poate fi consumată pe cale bucală, drept medicament, fie inhalată prin fumat.

Un comitet ştiinţific independent din Marea Britanie a analizat, în 2010, 20 de droguri pentru a evalua daunele pe care le pot provoca atât consumatorilor, cât și societății. Oamenii de știință au constatat că alcoolul este drogul cel mai periculos, acesta a fost urmat de heroină şi de cocaină. 

Marihuana s-a clasat pe locul opt, prezentând un sfert din pericolul reprezentat de alcool.

Totodată, un studiu realizat în 1995 pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii a concluzionat că, şi în cazul în care consumul de marihuana s-ar ridica la nivelul consumului de tutun sau de alcool, efectele nocive asupra sănătăţii publice ar fi mai mici decât în cazul acestora.

Potrivit oamenilor de știință, inhalarea fumului de marihuana duce la creşterea tensiunii arteriale diastolice şi a ritmului bătăilor inimii, această fiind o modificare temporară. 

Cercetările au mai arătat că fumatul marihuanei este asociat bronşitei, însă acest risc se manifestă în rândul celor care fumează foarte des şi foarte mult. 

În același timp, oamenii de știință  susțin că consumul de marihuana poate duce la toleranţă, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multă substanţă pentru a obţine acelaşi efect. 


Efecte negative

Consumul de marihuana poate provoca o stare temporară de reducere a capacităţii de memorare pe termen scurt. Acest efect, însă, nu provoacă probleme de memorie pe termen lung.

Cei care consumă frecvent marihuana pot suferi o uşoară tulburare cognitivă, aşa-numita „ceaţă a creierului”, dacă încetează să consume marihuana, dar acest efect dispare după două săptămâni, fără a provoca daune pe termen lung.

Cei care consumă foarte multă marihuana pot avea dificultăţi de concentrare şi de învăţare dacă le-a fost afectat cortexul cingulat anterior.

Consumul îndelungat şi regulat de canabis provoacă o pierdere a memoriei, care se manifestă îndeosebi la nivelul vorbirii. Persoanele care fumează mulţi ani canabis au tendinţa să uite cuvinte, în ritm de unul la cinci ani, se arată într-un material publicat pe descoperă.ro.

Acest dezavantaj al consumului prelungit de canabis este principala concluzie a unui studiu realizat de Universitatea din Lausanne, Elveţia.


Benefiicii

După cum am menționat anterior, Marihuana este folosită, în unele state,  în scopuri medicinale. Planta este eficace, potrivit cercetătorilor, împotriva stresului, crescând nivelul de euforie şi provocând o uşoară disociere de mediu în rândul utilizatorilor.

Totodată, marihuana poate ajuta persoanele cu o greutate scăzută să mănânce mai mult, deoarece stimulează apetitul. 

Oamenii afectaţi de dureri cronice se numără, de asemenea, printre cei ajutaţi de marihuana. Dovezile preliminare sugerează că marihuana poate fi utilă şi persoanelor ce suferă de Parkinson, Alzheimer şi de scleroză multiplă, însă este nevoie de mai multe cercetări pentru a ajunge la o concluzie definitivă.

Ce state au legalizat marihuana?

Legalizarea canabisului a devenit un subiect controversat pe mapamond. Primul stat din lume care a legalizat planta în scopuri terapeutice a fost California, în 1996. În unele țări, este permisă utilizarea canabisului în scop medicinal, iar în altele - în scop recreativ. Totuși, multe state mențin marihuana/canabisul sub semnul interzis. 

Spre exemplu, în Jamaica este legală deținerea până la 60 de grame și cultivarea a până la 5 plante.

În Luxemburg este permisă posesia și consumul legal în scop terapeutic, atât timp cât consumatorul este major și nu implică minori.

În Statele Unite ale Americii situația variază de la stat la stat.  Unele state precum California, Alaska și altele au legalizat-o în scopuri recreative și de vânzare cu amănuntul.

În Germania, canabisul este decriminalizat până la aproximativ 10 grame.

În Canada, consumul de marihuana este legal atât în ​​scop terapeutic, cât și recreativ. Cultivarea a până la cinci plante per persoană a fost recent legalizată.

Curios este faptul că, în Coreea de Nord, canabisul nu ar fi  onsiderat un drog de Guvern.

Care este situația, în lume, în legătură cu legalizarea marihuanei, vezi mai jos: 



În Republica Moldova, deținerea și plantarea marihuanei este interzisă prin lege, dar mai multe detalii despre asta, îți povestim în următorul card. 

Apropo, legalizarea canabisului în scop medicinal, în România, a revenit în discuție, în 2021. Un proiect de lege a fost depus în anul 2019 în Parlamentul de la București, după ce a pornit de la inițiativă civică – o petiție lansată de o tânără a cărei mamă a murit de cancer. Petiție care a reușit să adune 20.000 de semnături.

Inițiativa legislativă a fost asumată de doi deputați PSD și de un deputat USR și semnat de alți 100 de parlamentari.

Proiectul a fost adoptat tacit de Senat și a ajuns la Camera Deputaților unde astăzi va fi discutat într-una din comisiile de specialitate.

Pentru a fi adoptat însă, trebuie să ajungă la vot în plenul Camerei Deputaților și, evident, să primească un vot favorabil.

Ce „spune” Republica Moldova

Probabil știi deja, Republica Moldova, interzice prin lege circulația și cultivarea plantelor care conțin substanțe stupefiante sau psihotrope.

Persoanele care încalcă legislația pot fi pedepsite atât contravențional, cât și penal,  iar sancțiunea variază în funcție de cantitatea deținută, procurată, comercializată sau plantată. 

Pedeapsa contravențională

Procurarea ori păstrarea ilegală de droguri, precursori, etnobotanice şi a analogilor acestora în cantităţi mici sau consumul de droguri fără prescripţia medicului se sancţionează cu amendă de la 1.500  la 3.000 de leisau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 72 de ore.

*Cantitate mică:  marihuana uscată - până la 2 grame, iar rășina de canabis -0,05 grame. 


Pedeapsa penală

Producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 20 de mii la 35 de mii de lei  sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 150 de ore, fie cu închisoare de până la un an. 

În cazul persoanelor juridice, acestea sunt  pedepsite cu amendă în mărime de la 250 de mii la 350 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

*Proporții mari: marihuana uscată - 2,0  - 500 de grame, iar rășina de canabis -0,05 - 10 grame. 

Tentativa de a legaliza marihuana în R. Moldova?

În 2019, parlamentarul Vadim Pistrinciuc a sesizat Curtea Constituțională pe marginea subiectului consumului de canabis. Fostul deputat a contestat prevederile contravenționale și penale care sancționează utilizarea substanței. 

„Dreptul individului de a decide acțiunile asociate cu corpul, sănătatea sau dezvoltarea sa fizică, precum și cu libertatea de a alege, la dorința sa, forma și mijloacele pe care le consideră acceptabile pentru sine în vederea relaxării și petrecerii timpului liber, constituie elemente constituționale ale dreptului la libera dezvoltare a personalității”, menționa Pistrinciuc în sesizare. 

Totodată, acesta a indicat în sesizare că marihuana nu creează un risc semnificativ pentru sănătate. Pistrinciuc este de părere că statul nu poate interzice activitățile care generează un risc pentru sănătatea umană proprie. Potrivit lui, sancționarea juridică a consumatorului de marihuana numai în baza argumentelor moraliste și paternaliste încalcă dreptul persoanei la libera dezvoltare a personalității.

Înalta curte a declarat inadmisibilă sesizarea lui Pistrinciuc.

În același timp, la parlamentarele din februarie 2019, candidatul independent Dumitru Cebotarescu a prezentat în programul său electoral legalizarea canabisului în scop medicinal drept una dintre priorități. Totuși, canabisul nu i-a purtat noroc și s-a poziționat pe ultimul loc în circumscripția sa. 

Curios: Undeva se mărește bugetul, altundeva - numărul „infractorilor”

Dacă unele țări „numără infractorii”, după ce persoanele consumă, dețin sau comercializează canabis pe teritoriul lor, altele numără banii în plus care se revarsă în haznaua statului.

Spre exemplu, în statul Colorado din SUA, vânzările totale de marihuana au depășit două miliarde de dolari în 2020, cea mai mare sumă de la legalizare, transmite Departamentul de Venituri al statului (CDOR).

În Colorado vânzările de canabis s-au soldat cu 1,7 miliarde de dolari în 2019 și 1,5 miliarde de dolari în 2018.

De când statul a început să colecteze venituri fiscale pe vânzările de marihuana, în februarie 2014,  aproape 1,6 miliarde de dolari din impozite și aproape 9,8 miliarde de dolari din vânzările totale au venit în bugetul de stat. 

Colorado încasează un impozit pe vânzări de 2,9% atât din vânzările de marihuana medicale, cât și de recreere și o acciză de 15% pe marihuana cu amănuntul.

Legislația statului impune ca veniturile din impozitul pe marihuana să fie alocate guvernelor locale și fondurilor de impozitare în numerar pentru educație, transport și marihuana, în funcție de sursa fiscală din care provine.

Vezi și aceste știri
35 de decese și peste 1.500 de cazuri noi infectare cu COVID-19. 260 de pacienți, internați sunt în stare extrem de gravă

35 de decese și peste 1.500 de cazuri noi infectare cu COVID-19. 260 de pacienți, internați sunt în stare extrem de gravă

De astăzi, croații pot călători în Statele Unite fără viză

De astăzi, croații pot călători în Statele Unite fără viză

Ultimatum din partea Gazprom: „Dacă datoria nu va fi plătită, atunci vom sista livrările de gaz”

Ultimatum din partea Gazprom: „Dacă datoria nu va fi plătită, atunci vom sista livrările de gaz”

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
CUPRINS
  1. Canabis&Marihuana: Ce-i asta?
  2. Efecte negative
  3. Benefiicii
  4. Ce state au legalizat marihuana?
  5. Ce „spune” Republica Moldova
  6. Tentativa de a legaliza marihuana în R. Moldova?
  7. Curios: Undeva se mărește bugetul, altundeva - numărul „infractorilor”
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.