Paradă la Bălți. Orașul sărbătorește 600 de ani de la prima atestare documentară

Paradă la Bălți. Orașul sărbătorește 600 de ani de la prima atestare documentară

Orașul Bălți sărbătorește 600 de ani de la prima atestare documentară, iar cu această ocazie a fost organizată o paradă la care au asistat sute de oameni. 

De dimineață, a fost oficiată o slujbă cu participarea unui sobor de preoți. În Piața Municipală „Vasile Alexandri” și-au expus lucrările mai mulți meșteri populari, iar pe parcursului zilei vor avea loc concerte. Sărbătoarea va culmina cu un foc de artificii.

Pentru oraş, numărătoarea anilor începe acum 600 de ani, în 1421 (conform altei ipoteze, prima atestare istorică datează din octombrie 1620), printre bălţi şi stufăriş, pe malul Răutului, în locul unde se varsă râul Răuţel.

Oraşul Bălţi este al doilea ca mărime în Republica Moldova, iar aici locuiesc circa 100 de mii de oameni. 

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Va ajunge sau nu Nagacevschi viceprimar? Consilierii spun cum vor vota joi la ședința CMC

Va ajunge sau nu Nagacevschi viceprimar? Consilierii spun cum vor vota joi la ședința CMC

În premieră, declarațiile de avere ale conducerii BNM vor fi verificate de ANI

În premieră, declarațiile de avere ale conducerii BNM vor fi verificate de ANI

Certificatele de vaccinare moldovenești au fost testate cu succes în UE

Certificatele de vaccinare moldovenești au fost testate cu succes în UE

Advertoriale
Depozite în lei cu rată fixă de 6% anual, de la OTP Bank

Depozite în lei cu rată fixă de 6% anual, de la OTP Bank

La Microinvest, datele tale personale sunt în siguranță, la fel ca într-un safeu

La Microinvest, datele tale personale sunt în siguranță, la fel ca într-un safeu

Victoriabank susține oamenii de cultură prin acordarea unui sprijin financiar Teatrului Geneza Art din Chișinău

Victoriabank susține oamenii de cultură prin acordarea unui sprijin financiar Teatrului Geneza Art din Chișinău

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Vom primi gaz și de la olandezi. Compania Vitol a câștigat tenderul lansat de Energocom
  • 2
    ULTIMĂ ORĂ! Dorin Chirtoacă se retrage din politică
  • 3
    Rusia ar vrea un preţ al gazelor mai mic pentru a-şi putea păstra controlul asupra Europei
  • 4
    Ultimă oră! Pericol de prăbușire a unei porțiuni de carosabil în capitală (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.