Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a fost condamnat la moarte, sâmbătă, de un tribunal din Cairo, relatează CNN. Numele lui Morsi va fi transmis Marelui Muftiu împreună cu cele ale altor peste 100 de acuzaţi, pentru confirmarea pedepsei cu moartea la 2 iunie. Marele Muftiu este cea mai înaltă autoritate juridică din Egipt, potrivit mediafax.ro.
Aceasta este cea mai dură pedeapsă la care se putea aştepta Morsi în acest caz. El va putea să conteste însă decizia în apel.
Liderul Fraţilor Musulmani, Mohamed Badie, şi fostul preşedinte al Parlamentului MohamedSaad El-Katatny au fost, de asemenea, deferiţi Marelui Muftiu în acest caz.
Guvernul de la Cairo instalat de armată a interzis Fraţii Musulmani, declarând mişcarea drept grupare teroristă, o acuzaţie pe care aceasta din urmă o neagă.
Morsi şi ceilalţi inculpaţi sunt acuzaţi de colaborare cu gruparea islamistă palestiniană Hamas şi cu cea libaneză Hezbollah pentru a pătrunde în câteva închisori din Egipt în ianuarie 2011 şi a facilita evadarea lui Morsi şi altor 20.000 de persoane.
Într-un caz separat deschis pentru acuzaţii de spionaj, alte 16 persoane - dar printre care nu se numără şi Morsi - au fost, de asemenea, condamnate la moarte sâmbătă.
Morsi, care a devenit primul preşedinte ales democratic al Egiptului în iunie 2012, a fost îndepărtat de la putere printr-o lovitură de stat militară susţinută de populaţie în iulie 2013.
Fostul preşedinte a fost deja judecat în aprilie pentru violenţă şi incitare la violenţă şi condamnat la 20 de ani de închisoare pentru torturarea protestatarilor din faţa palatului prezidenţial în decembrie 2012. El a fost achitat însă de acuzaţiile de crimă în cazul deceselor protestatarilor.
Vezi și aceste știri

Altercații între doi deținuți din Penitenciarul nr. 17-Rezina. Unul dintre bărbați a ajuns în Secția de terapie intensivă

Performanța demnă de aur a unui pompier din Moldova: Sportivul Mihai Bradu s-a întors câștigător de la turneul internațional de lupte greco-romane de la Roma

Edineț: Un bărbat a rămas blocat sub o placă de beton în timpul unor lucrări de demolare. Intervenția salvatorilor
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
