
Reducerea impactului mercurului asupra mediului și sănătății umane, printre prioritățile MADRM
Impactul mercurului asupra mediului și sănătății umane în Republica Moldova va fi redus. Aceasta este decizia primei reuniuni pe marginea unui proiect internaţional în acest sens, desfășurată astăzi cu participarea membrilor delegați ai instituțiilor naționale, echipei de proiect, precum și experților în domeniu.
・
Proiectul „Suport în procesul post-ratificare a Convenției Minamata în Republica Moldova prin consolidarea capacităților de eliminare și reducere a riscurilor asociate cu mercurul" are mai multe obiective. Printre acestea se regăsesc: îmbunătățirea cadrului legal, consolidarea capacităților instituționale și reducerea riscurilor de expunere la mercur, organizarea instruirilor tematice, elaborarea regulilor unice pentru depozitarea temporară a deșeurilor de mercur și transportarea acestora în condiții de siguranță, realizarea studiilor și analizelor, desfășurarea campaniilor de informare și sensibilizare a populației.
Proiectul se va implementa pe o perioadă de 33 de luni, în corespundere cu Acordul de cooperare dintre Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Programul ONU pentru Mediu, semnat la 26 august 2020.
Din 1 ianuarie 2021, este interzis importul de obiecte, bunuri sau produse ce conțin mercur sau adaos de mercur/compuși de mercur, alte produse și obiecte ce conțin compuși de mercur.
Acestea trebuie să fie scoase din uz și administrate în mod corect, pentru a reduce riscurile și emisiile de deșeuri periculoase, transportarea și păstrarea în condiții de siguranță.