Ar fi vrut să-l scape pe un prieten de pedeapsă contra unei sume de 15.000 de euro. Doi bărbaţi din capitală, reţinuţi de CNA

Ar fi vrut să-l scape pe un prieten de pedeapsă contra unei sume de 15.000 de euro. Doi bărbaţi din capitală, reţinuţi de CNA

Doi bărbaţi din Chişinău au fost reţinuţi de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. Bănuiţii, care activau în calitate de taximetrişti, ar fi estorcat şi primit 15.000 de euro de la soţia unui condamnat, susţinând că l-ar putea scăpa pe acesta de pedeapsa cu puşcăria.

Potrivit CNA, cei doi bărbaţi, care ar fi fost în relaţii de prieteni cu deţinutul şi soţia acestuia, i-ar fi comunicat declarantei că pot obţine o condamnare neprivativă de libertate pentru soţul ei.

Aceştia i-ar fi promis că ar avea influenţă asupra unor magistraţi, dar şi asupra unor persoane din cadrul sistemului penitenciar şi că le-ar putea determina să manifeste o atitudine conciliantă faţă de condamnat prin reducerea pedepsei şi chiar schimbarea acesteia în una mai blândă.

În procesul de acumulare a probelor, precum şi în baza declaraţiilor oferite de denunţător şi alţi martori, s-a constatat că, timp de un an, bănuiţii ar fi primit o sumă de 15.000 de euro, în mai multe tranşe, sub pretextul că banii ar fi pentru persoanele responsabile de soluţionarea cazului. Până în prezent însă, situaţia condamnatului a rămas neschimbată, toate deciziile anterioare vizavi de condamnarea la 10 ani de puşcărie „pentru acţiuni perverse asupra unui minor” rămânând în vigoare. 

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar cei doi suspecţi au fost reţinuţi şi plasaţi în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la șapte ani de închisoare sau amendă penală.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Percheziții la Direcția Municipală Siguranța Alimentelor. CNA: „Urmează și rețineri”

Percheziții la Direcția Municipală Siguranța Alimentelor. CNA: „Urmează și rețineri”

Cerea 550 de euro pentru un examen auto. Un bărbat din Bălți, reținut de CNA

Cerea 550 de euro pentru un examen auto. Un bărbat din Bălți, reținut de CNA

Ofițerii CNA desfășoară percheziții în dosarele de obținere ilegală a cetățeniei române

Ofițerii CNA desfășoară percheziții în dosarele de obținere ilegală a cetățeniei române

Advertoriale
Denis Vieru, despre victorii, modul de viață și susținerea oferită de Balkan Pharmaceuticals (INTERVIU)

Denis Vieru, despre victorii, modul de viață și susținerea oferită de Balkan Pharmaceuticals (INTERVIU)

Credit 100% Online – Creditul Expres de la Victoriabank

Credit 100% Online – Creditul Expres de la Victoriabank

Afacerile mici cresc împreună cu maib

Afacerile mici cresc împreună cu maib

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Organizatorii Eurovisionului sunt acuzați că au modificat votul României. Punctajul maxim pentru Moldova a fost atribuit Ucrainei
  • 2
    Președintele rus, Vladimir Putin, ar fi fost operat de cancer
  • 3
    Noi nemulțumiri legate de Eurovision. Directorul „Teleradio-Moldova”, indignat de faptul că juriul de la Chișinău nu a oferit niciun punct României
  • 4
    Contraofensivă demarată cu succes. În regiunea Harkiv, militarii ucraineni au ajuns la granița cu Federația Rusă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.