Vineri, 28 mai, va avea loc ședinta Consiliului Suprem de Securitate. Membrii acestuia vor discuta despre provocările pe care le implică actuala campanie electorală. Mai exact, pe agendă se vor regăsi subiecte ce țin de transparența finanțării partidelor, activitatea secțiilor de votare, criza COVID-19, practica turismului electoral, votul în diasporă și răspândirea informațiilor false. Agenda a fost prezentată public de Chiril Moțpan, membru al CSS.
„În contextul campaniei electorale înseși, judecând după campaniile precedente, dar și după activizarea anumitor medii la etapa actuală, putem anticipa că multiple noi portaluri de știri și canale pe rețelele de socializare vor difuza informații false ori tendențioase, care vor afecta opțiunea cetățenilor. Din păcate, nu există mecanisme legale clare care ar putea asigura evitarea acestei situații. Procesele de calomnie durează. Este necesară o monitorizare atentă și demontarea în spațiul public a miturilor și minciunilor lansate de anumiți concurenți electorali. În plus, insultele directe la adresa unor concurenți electorali sau a partenerilor de dezvoltare au înțesat deja spațiul public. Aici este necesar un parteneriat cu societatea civilă, pentru a taxa asemenea declarații.”
Membrii CSS se arată îngrijorați de posibilitatea ca moldovenii din diasporă să facă voluntariat pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, pentru că, printre ei, s-ar putea strecura rău-făcători, consideră Moțpan.
„Sub pretextul absenței banilor în buget, s-a propus ca în activitatea secțiilor de votare să fie implicați voluntari. Este necesar un control strict asupra intențiilor acestor persoane, asupra pregătirii lor și a măsurii în care ele vor corespunde exigențelor. Riscăm să avem, în ziua votării și după, un proces electoral viciat, afectat de lipsa de pregătire a persoanelor implicate în organizarea secțiilor.”
Ora ședinței nu a fost anunțată.
Vezi și aceste știri

Solicitarea lui Șor adresată Președinției: Să convoace ședința CSS, la care să se discute propunerea sa privind recuperarea miliardului

Maia Sandu convoacă ședința CSS, după ultimele decizii ale Parlamentului ce vizează Curtea Constituțională
