Un astfel de exemplu a fost orașul Tighina, care în perioada 1918 – 1919 a devenit sediul unor importante regimente și brigăzi de grăniceri, mai ales că localitatea era punct de trecere a frontierei. Începând cu lunile aprilie-mai 1919, situația din regiune devine tot mai tensionată, odată ce forțele române și cele franceze, se văd nevoite să riposteze atât atacurilor venite din partea  Ungariei bolșevizată, cât și a raidurilor din partea Armatei Roșii staționate în Ucraina.

Recuperarea Basarabiei, o prioritate pentru Rusia Sovietică?

Tot în această perioadă, grupurile de activiști comuniști vor pune în aplicare un șir de provocări în adresa forțelor de ordine, care vor fi nevoite să recurgă la o serie de represalii în vederea restabilirii ordinii publice. Scopul, era cel de a discredita armata și administrația română în ochii comunității internaționale și de a oferi un pretext pentru intervenția Armatei Roșii în zonă.

Recuperarea Basarabiei era, așadar, o prioritate pe agenda liderilor comuniști, din moment ce regiunea servea drept cap de pod pentru o eventuală intervenție în Balcani. În acest sens, la 1 mai 1919, Cristian Racovksi, liderul Ucrainei bolșevizate, a adresat un ultimatum României, prin care a solicitat evacuarea armatei și administrației în termen de 3 zile. Însă, ofensiva lansată de Armata Albă împotriva bolșevicilor a amânat aceste planuri.

În acest context, se înscriu și evenimentele din 26 – 28 mai 1919, care au avut loc la Tighina. Deși, recuperarea fostei gubernii nu mai era o prioritate în contextul în care Războiul Civil din Rusia intra într-o fază tot mai intensă, liderii comuniști din Basarabia au considerat necesară inițierea unor acțiuni care ar permite intrarea Armatei Roșii în regiune.

În acest sens, trupele bolșevizate din regimentele Armatei Roșii staționate în stânga Nistrului, au trecut la atacul Tighinei în noaptea zilei de 26 spre 27 mai 1919. La orele 3.30 dimineața, profitând de neglijența aliaților francezi, în jur de două sute de soldați bolșevici au trecut Nistrul pe bărci și au intrat în localitate. Alături de ei, un număr de 60 de soldați francezi au fraternizat cu trupele bolșevice și și-au abandonat posturile de control.

Profitând de lipsa unor forțe militare în localitate, invadatorii au preluat în scurt timp calea ferată, poșta și telegraful. Unii muncitori feroviari și locuitori chiar au fraternizat cu atacatorii. Cu toate acestea, „aventura” bolșevicilor de peste Nistru a fost curmată de intervenția câtorva regimente din Armata Română, care au intrat în localitate în seara aceleași zile, alungând invadatorii peste Nistru.

În zilele următoare, trupele române și cele aliate franceze, au lansat o contraofensivă, bombardând Tiraspolul și distrugând gara din localitate.

Răscoală pentru unii, luptă eroică pentru alții

Aceste evenimente au produs o dezbatere în rândul istoricilor, interpretarea lor fiind semnificativă în dependență de regimul care a controlat regiunea. Spre exemplu, istoricii români și cei occidentali, au considerat că evenimentul ar fi fost o acțiune militară sovietică realizată cu participarea unor localnici. Calificativul atribuit acestui eveniment variază de la „răscoală” până la „revoltă” sau chiar „raid militar”.

În cazul istoricilor sovietici, interpretarea evenimentelor a pornit de la faptul că rolul central ar fi aparținut localnicilor, deși documentele vremii atestă un alt fapt. De altfel, în perioada sovietică, la 50 de ani de la aceste evenimente, în 1969 a fost instalat un monument în amintirea acelor întâmplări, monument care le descrie ca „o pagină glorioasă de luptă eroică a Basarabiei muncitoare”, versiune susținută până în ziua de astăzi, în regiunea din stânga Nistrului.