
Diacov își păstrează banii. Judecătoria Chișinău a refuzat cererea ANI de confiscare a averii deputatului
Judecătoria Chișinău, sediul Centru a respins cererea ANI de confiscare a averii nejustificate, în valoare de 600 mii de lei, a deputatului Dumitru Diacov. Ședința de judecată, în cadrul căreia s-a pronunțat hotărârea a avut loc astăzi, 28 mai.
・
După ce la începutul anului, ANI a stabilit o diferență substanțială în mărime de peste 600 de mii de lei, inspectorul de integritate a dispus confiscarea acestei averi nejustificate, în baza căreia ANI a remis cererea de confiscare acestei averi în instanța de judecată.
Însă, Judecătoria Chișinău, sediul Centru a respins cererea ANI de confiscare a averii nejustificate. ANI consideră această decizie ca fiind una neîntemeiată, fapt pentru care va înainta o contestație la Curtea de Apel Chișinău.
Deocamdată, nu se cunosc motivele respingerii cererii ANI pe această cauză.
Anterior, ANI a anunțat că politicianul riscă să rămână fără dreptul de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pe o perioadă de trei ani. Asta după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat „existența unei diferențe substanțiale, de peste 600 de mii de lei, între averea dobândită și veniturile obținute de către deputat și soția acestuia”.
În replică, Dumitru Diacov a declarat că verificările și constatările făcute de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) în privința averii sale vorbesc despre o comandă politică „din partea celor care au dorit să distrugă PDM”.