• Salvează articol

Pandemia cauzată de apariția virusului COVID-19 a sporit căutarea unor soluții cât mai eficiente și rapide. Crearea vaccinului împotriva COVID-19 a fost doar o întrebare de timp. Cu toate că aproximativ 70% din omenire acceptă să fie vaccinată, procentajul acceptării variază de la o țara la alta. Dilema este între cât de obligatoriu poate fi vaccinul ca un drept de care fiecare om poate beneficia, precum și cât de necesar poate fi odată pus la dispoziția celor apriori vulnerabili în fața bolilor? Deși aproximativ 300.000.000 de oameni de pe glob au fost deja vaccinați, dezbaterile la acest capitol încă sunt un subiect fierbinte. Anume acesta provoacă multă lume să fie reticentă față de procesul imunizării și reacțiile adverse provocate de vaccin.

Acceptarea de către populație a vaccinului reprezintă elementul critic în realizarea programelor de imunizare privind maladiile care pot fi prevenite prin vaccinare. Planul Național de Imunizare Anti-COVID-19 al Republicii Moldova prevede expres că asigurarea acceptării vaccinării COVID-19 la nivel de țară reprezintă un element cheie pentru reducerea cu succes a transmiterii virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul țării. Acceptarea, însă, nu poate avea loc atât timp cât oamenii nu aleg să se informeze obiectiv referitor la vaccin. Multe persoane acceptă să se conducă de teoriile conspiraționale care circulă atât de liber în mediul online. Vaccinarea a demonstrat o eficacitate de 95% împotriva virusului, adică șansele de a te îmbolnăvi de COVID-19 după vaccinare sunt de doar 5% (de acord, nu este 100%, dar în timpurile incerte pe care le trăim la moment, oare ce poate fi garantat la 100%?).

Este vaccinarea o garanție din partea Statului?

Vaccinarea este un drept la sănătate. Conform Tratatului Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, Statele trebuie le să asigure cetățenilor săi dreptul de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică și mintală. Profilaxia și tratamentul bolilor epidemice este una din garanțiile prevăzute. De asemenea, în Declarația Universală a Drepturilor Omului se adaugă că orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și a familiei sale, inclusiv îngrijirea medicală (îndeosebi în circumstanțe precum este și COVID-19). Transpus la nivelul Republicii Moldova, asta înseamnă că statul este obligat să protejeze populația sa de orice virus actual și potențial prin tratament, dar și prin imunizare corespunzătoare pentru a preveni îmbolnăvirea în masă.

În Constituția Republicii Moldova se prevede expres că dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, iar minimul asigurării medicale oferit de stat este gratuit. Această garanție prezumă că Statul trebuie să continue vaccinarea fără plată a populației pentru a-i asigura acel minim gratuit. Statul este obligat să ia măsuri pentru ca să-i asigure oricărui cetățean sănătatea și bunăstarea lui și familiei lui, inclusiv prin intermediul îngrijirii medicale. Prin urmare, vaccinarea este un drept al fiecărui om de care acesta poate profita odată ce statul i-l asigură în mod adecvat.

Cine mă impune să mă vaccinez?

O altă întrebare este dacă vaccinarea e doar un drept sau mai e și o obligație? Drept urmare a instituirii pandemiei, fiecare stat a ales propria metodă de a face față virusului. Deși CEDO prevede că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, la 8 aprilie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis o decizie referitoare la obligativitatea vaccinului contra COVID-19 în cazul Vavřička și alții c. Republicii Cehe. Acceptând că vaccinarea obligatorie este o interferență cu dreptul la respectarea vieții private, Curtea totuși a subliniat că o asemenea interferență servește obiectivului legitim de protejare a sănătății publice. Necesitatea acestei ingerințe în viața privată ar trebui evaluată în lumina obligațiilor pozitive ale Statelor de a proteja viața și integritatea fizică a celor de pe teritoriul lor, în ansamblu și nu individual. Această decizie implementată la nivel local în Republica Moldova ar obliga instituțiile, angajatorii, localurile să nu accepte pe perimetrul teritoriului său persoane nevaccinate, întrucât (deși discriminatoriu) aceștia periclitează sănătatea publică.

Importanța acestei obligații a mai fost subliniată recent de către Secretarul General al Consiliului Europei. Întrucât este în joc o competiție între mai multe drepturi și nu exista un consens european cu privire la obligativitatea vaccinării, Secretarul General a invitat Curtea Europeană să recunoască faptul că, în materie de sănătate publică și prevenirea răspândirii bolilor foarte grave, statele se bucură de o marjă largă de discreție, deoarece aceștia se află în cea mai bună poziție de a evalua, în lumina situației de sănătate de pe teritoriul lor și a mijloacelor de care dispun, măsurile necesare pentru protejarea sănătății publice a tuturor cetățenilor săi. Respectiv, prin prisma acestei perspective, conducerea Republicii Moldova ar putea întreprinde oricare măsuri consideră aceasta a fi mai potrivite pentru ocrotirea sănătății publice. Discreția maximă le aparține liderilor țării din simplul motiv că protejarea sănătății populației este una din obligațiile lor esențiale.

Vaccinarea obligatorie a fost justificată de efectele adverse provocate de o vaccinare redusă. Vaccinul protejează adulții de orice vârstă, persoanele cu predispoziție la îmbolnăvire, persoanele cu vârstă înaintată, precum și copiii și adolescenții, încă înainte de debutul unei perioade de risc sporit. Pentru a proteja comunitatea în mod eficient, o politică de vaccinare trebuie să se aplice asupra unui număr cât mai mare de persoane. O rată ridicată de vaccinare este deosebit de importantă și pentru a-i proteja pe cei care nu au putut fi vaccinați din motive vădite. Prin urmare, Republica Moldova ar putea obliga sau cel puțin încuraja activ vaccinarea întru garantarea unei siguranțe tuturor subiecților sănătății publice.

Guvernele mai multor State Membre ale UE, precum Franța, Germania, Polonia, Slovacia, insistă asupra obligativității vaccinării. Deși Articolul 8 al CEDO nu admite ingerințe în viața privată a persoanei, amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept este posibil în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora. Anume acest argument și reprezintă motivul de bază al obligativității vaccinării.

Obligativitatea vaccinării este una din soluțiile cele mai fiabile pentru protecția întregii populații. De exemplu, impunerea vaccinării în SUA și în Marea Britanie a condus la o reducere a infectărilor cu COVID-19 cu 65%. Dacă vaccinarea unei proporții atât de mari de populație a avut succes, atunci închipuiți-vă ce rată de succes ar avea vaccinarea în Republica Moldova?

Totuși, sunt și contraargumente ale vaccinării. Conform Regulamentului privind un cadru pentru eliberarea, verificarea și acceptarea adeverințelor interoperabile de vaccinare, de testare și de vindecare în vederea facilitării liberei circulații în timpul pandemiei de COVID-19, persoanele care nu sunt vaccinate, de exemplu din motive medicale, deoarece nu fac parte din grupul țintă pentru care vaccinul este recomandat în prezent, cum ar fi copiii, sau deoarece nu au avut încă posibilitatea sau nu doresc să fie vaccinate, trebuie să își poată exercita în continuare dreptul fundamental la liberă circulație, chiar sub rezerva unor limitări, cum ar fi testarea obligatorie și carantina/autoizolarea. Mai mult, este stringent să se prevină discriminarea împotriva persoanelor care nu sunt vaccinate, de exemplu din motive medicale sau pentru că au ales să nu se vaccineze. Prin urmare, deținerea unui pașaport de vaccinare nu ar trebui să fie o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație. Urmând aceste îndemnuri, Republica Moldova nu trebuie să impună vaccinarea. Da, anumite limitări sunt inevitabile (precum carantina la intrarea în țară fără test negativ), însă asta nu trebuie să pună presiune asupra persoanelor nevaccinate și nici nu trebuie să ofere vreo prerogativă de discriminare.

Ne vaccinăm sau nu?

Vaccinarea este necesară pentru garantarea siguranței sociale publice. Biologii, dar și marea majoritate a societății, insistă asupra unei vaccinări în masă pentru prevenirea îmbolnăvirii cu COVID-19. De asemenea, vaccinarea asistă la reducerea cazurilor de molipsire cu virusul actual. Dacă se pune pe cântar ce este mai prioritar – implementarea siguranței întregii populații sau ingerința în viața privată – atunci, siguranța publică va suprima din simplul considerent că este mai ponderală decât fâșia vieții private. Totuși, pentru acest aspect este necesar ca legiuitorul să accentueze clar caracterul obligatoriu sau facultativ al vaccinării. La moment, există doar Planul Național de Imunizare împotriva COVID-19 emis de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, însă acesta nu explică obligativitatea vaccinării pentru a călători, a fi angajat, a participa la evenimente. Conform Planului, Statul are în scop vaccinarea, însă măsurile ce urmează a fi întreprinse întru atingerea acestui scop nu sunt certe.

Nu în cele din urmă, deși vaccinarea este sau poate deveni obligatorie, ea nu poate fi silită. Nimeni nu poate fi forțat în a fi vaccinat, asta devenind o încălcare mult prea gravă a drepturilor omului. Însă persoanele nevaccinate pot fi limitate în anumite oportunități, precum călătoriile, practicarea anumitor activități publice, frecventarea evenimentelor sau a localurilor unde este prea multă populație care ar fi supusă riscului. Astfel, această limitare va deveni, în cele din urmă, un impediment la o viață similară cu a celor din jur, însă necesară pentru protecția tuturor, inclusiv a individului care refuză vaccinarea.

Încă de la începutul pandemiei se cunoștea că vaccinul va fi creat la o anumită etapă și că acesta va fi unica soluție împotriva pandemiei globale. În ciuda teoriilor conspiraționale asupra vaccinări, datele publice arată că oamenii vor să revină la viața de dinaintea pandemiei. Iar pentru acest lucru este necesar ca fiecare dintre noi să acționeze. Ar fi vaccinarea un drept sau o obligație, până la urmă fiecare decide pentru sine. Adevărul este că indiferent de abordarea aleasă, populația deja se ciocnește cu circumstanțele și consecințele vaccinării. Atunci de ce să nu se vaccineze în masă? Statisticile demonstrează că rata infectărilor scade considerabil odată cu sporirea vaccinării. Acum contează ca toți să se solidarizeze (dacă nu spre binele propriu, atunci spre binele celor apropiați) pentru a asigura revenirea la un nou „normal” cât mai curând posibil.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim