
China a raportat primul caz din lume de gripă aviară H10N3 la om. Autoritățile dau asigurări că riscul de răspândire este foarte mic
China a raportat primul caz din lume de gripă aviară cu tulpina H10N3 la om, o patologie care afectează de obicei păsările. Autorităţile însă oferă asigurări că riscul unei epidemii este „extrem de mic”, informează AFP, scrie Agerpres.ro.
・
Pacientul, în vârstă de 41 de ani a fost spitalizat pe 28 aprilie după ce a prezentat febră. O lună mai târziu, medicii au ajuns la concluzia că a fost infectat cu gripă aviară, a precizat Ministerul Sănătăţii.
„Riscul de răspândire la scară largă este extrem de scăzut”, a subliniat instituţia într-un comunicat.
Autorităţile sanitare din provincia Jiangsu au testat toate persoanele care au intrat în contact cu bolnavul şi nu au descoperit nicio persoană infectată cu virusul până în acest moment. Nu a fost făcută nicio precizare cu privire la circumstanţele contaminării.
Ministerul Sănătăţii a indicat că H10N3 nu avea capacitatea de a infecta oamenii şi este oricum un slab patogen la păsări.
Niciun alt caz de H10N3 la om nu a fost raportat altundeva în lume până în prezent.
Mai multe tulpini ale virusului care declanşează gripa aviară au fost descoperite la animale în China, dar epidemiile masive în rândul oamenilor sunt rare
.Alte două tulpini de gripă aviară, H5N1 în perioada 2003-2011, apoi H7N9 după 2013, au declanşat contaminări în Asia prin contact direct cu păsări de curte infectate. Dar cazurile de transmitere interumană rămân foarte rare.
Varianta H7N9 a infectat 1.668 persoane şi a dus la 616 decese din 2013, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite.