Vaccinul chinezesc CoronaVac a fost aprobat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Decizia a fost luată pentru a permite utilizarea de urgență a acestuia, instituția oferind asigurări că serul „îndeplinește standardele internaționale de siguranță, eficacitate și producție”, potrivit unui comunicat de presă.
„Lumea are nevoie în mod disperat de mai multe vaccinuri COVID-19 pentru a putea rezolva uriașa inechitate de acces la nivel global”, a precizat Mariângela Simão, reprezentant OMS pentru accesul la produse de sănătate. Acesta a îndemnat producătorii de seruri să participe la facilitatea COVAX, în vederea distribuirii cunoștințelor și datelor care pot contribui la aducerea pandemiei sub control.
Potrivit anunțului, inspectorii OMS au verificat inclusiv și unitatea de producție a serului. În urma controalelor realizate, grupul consultativ strategic de experți în imunizare (SAGE) din cadrul OMS, se recomandă administrarea vaccinului la adulți de 18 ani și peste, într-un program de două doze, la un interval de la două până la patru săptămâni.
Rezultatele studiilor privind eficacitatea vaccinului au arătat că serul a prevenit boala simptomatică la 51% dintre cei vaccinați și a prevenit formele severe și spitalizarea la 100% din populația supusă studiului. OMS a precizat că din cauza numărului mic de adulți în vârstă de peste 60 de ani care au participat în acest studiu, nu a putut fi determinată eficacitatea serului în cazul acestei categorii de vârstă/.
Reprezentanții OMS au mai declarat că organizația nu recomandă o limită superioară de vârstă pentru vaccin, deoarece datele colectate în timpul utilizării ulterioare în mai multe țări, de rând cu datele de susținere a imunogenității, sugerează că vaccinul ar putea avea un efect protector la persoanele în vârstă.
Vezi și aceste știri

Agenția Medicamentului vine cu precizări referitoare la vaccinul CoronaVac: „Acesta previne 100% evoluția severă a coronavirusului”

Eficacitatea vaccinului CoronaVac este contestată inclusiv de autoritățile chineze. Oficial: „Nu are rate de protecție foarte mari”

Cât de eficient este vaccinul chinez CoronaVac? Rezultatele studiilor privind serul care ar urma să fie achiziționat de Republica Moldova
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
