Întâmplător sau nu, exact în perioada campaniei electorale, președinta Maia Sandu s-a pornit în mai multe vizite în teritoriu. A fost la Edineț, unde a fost întâmpinată de niște protestatari, a fost și la Căușeni, unde sursele apropiate socialiștilor i-au găsit cusur și acestei vizite. Pe de altă parte, apar și imagini în care șefa statului este luată în brațe de trecători, tot în deplasările teritoriale pe care le face.
Astăzi, 2 iunie, Maia Sandu a fost primită cu recitări de versuri și îmbrățișări la Căușeni. Activistul civic și veteranul de război, Tudor Pînzari, a surprins momentele calde.
Sursele media afiliate socialiștilor au arătat această vizită în teritoriu într-o cu totul altă lumină. NTV a prezentat un video în care spune că președinta ar evita să discute cu cetățenii, deși din filmuleț se observă că femeia este invitată la o convorbire privată.
Iar site-ul telegraph.md publică un filmuleț, cu referire la aceeași deplasare la Căușeni, pe care îl intitulează „Maia Sandu, pusă la punct de către un jurnalist”.
Instituția prezidențială a scos și ea un video, în care, ce-i drept, cameramanii par să fi surprins doar aplauzele oamenilor, nu și momentele tăioase despre care vorbesc site-urile afiliate politicienilor PSRM.
Ieri, 1 iunie, Maia Sandu a fost la Edineț. Acolo, ea a fost primită cu proteste. Manifestanții au strigat „Rușine” în timp ce șefa statului se afla la o întâlnire. Ulterior, președinta a comentat că protestul este un drept constituțional.
Dacă la începutul acestui an, Maia Sandu se axa pe deplasări în străinătate, plecând la Bruxelles, Paris sau Berlin, odată cu începerea campaniei electorale, aceasta a început să meargă tot mai des prin raioanele țării. Maia Sandu a fost lidera Partidului Acțiune și Solidaritate până la preluarea mandatului de președinte de țară. PAS este deja înscris în campania electorală pentru 11 iulie.
Vezi și aceste știri

Maia Sandu, despre protestul cu care a fost întâmpinată la Edineț: „Este un drept constituțional”

Au sărit scântei la CSM. Maia Sandu: Vin eu să fac ordine în sistemul dumneavoastră? (FOCUS)

Proteste și scandări la Edineț în timpul unei vizite a Maiei Sandu. Președinția: Sunt organizați ca să zădărnicească vizita (VIDEO)
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
