Prețurile la produsele alimentare au crescut în întreaga lume. Au atins cel mai înalt nivel în ultimii 10 ani

Prețurile la produsele alimentare au crescut în întreaga lume. Au atins cel mai înalt nivel în ultimii 10 ani
foto simbol

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în mai pentru a 12-a lună consecutiv, atingând cel mai ridicat nivel din septembrie 2011, anunță Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), care măsoară periodic modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr, relatează Reuters, scrie Digi24.ro

FAO publică lunar propriul său indice al prețurilor la alimente, care în luna mai 2021 a crescut până la 127,1 puncte, de la o valoare de 121,3 puncte în luna aprilie.

Creşterea din ultima lună a fost stimulată în primul rând de avansul preţurilor la cereale, care au înregistrat o creştere de 6% comparativ cu luna aprilie şi una de 36,6% în ritm anual. În interiorul acestei categorii, preţurile la porumb au fost în frunte, cu un avans de 89,9% comparativ cu luna mai a anului trecut.

De asemenea, preţul uleiurilor vegetale a crescut cu 7,8% în luna mai, ca urmare a majorării cotaţiilor la uleiul de palmier, în contextul unei creşteri modeste a producţiei în Asia de Sud-Est.

Preţurile la zahăr au crescut cu 6,8%, în mare parte ca urmare a îngrijorărilor cu privire la producţia scăzută din Brazilia, cel mai mare exportator mondial de zahăr, susţine FAO. În paralel, preţurile la carne au crescut cu 2,2% comparativ cu luna aprilie iar preţurile la lactate au înregistrat un avans de 1,8%.

Tot joi, FAO a dat publicităţii şi primele sale estimări cu privire la producţia mondială de cereale în 2021, prognozând o recoltă record de aproape 2,821 miliarde de tone, în creştere cu 1,9% comparativ cu nivelul din 2020. Potrivit FAO, prognozele sale referitoare la o producţie record de cereale sunt susţinute de o creştere preconizată de 3,7% a producţiei de porumb, în timp ce producţia de grâu ar urma să înregistreze un avans de 1,4% iar cea de orez un avans de 1%.

Consumul mondial de cereale în 2021/2022 este aşteptat să crească şi el cu 1,7% până la un nou maxim de 2,826 miliarde de tone, cu puţin peste nivelul producţiei. Consumul mondial de cereale este preconizat să crească în tandem cu populaţia globului, subliniază FAO.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Săptămâna națională de prevenire a risipei de produse alimentare în Moldova te îndeamnă să consumi rațional și să donezi cu drag (VIDEO)

Săptămâna națională de prevenire a risipei de produse alimentare în Moldova te îndeamnă să consumi rațional și să donezi cu drag (VIDEO)

Schema furtului de cereale: Inspectoratul General al Poliției le spune agricultorilor cum să nu cadă în plasa infractorilor

Schema furtului de cereale: Inspectoratul General al Poliției le spune agricultorilor cum să nu cadă în plasa infractorilor

Criza laptelui. Producția a scăzut cu 38% în ultimii zece ani, în Republica Moldova (VIDEO)

Criza laptelui. Producția a scăzut cu 38% în ultimii zece ani, în Republica Moldova (VIDEO)

Advertoriale
Se anunță rezultatele celui mai complex studiu Generații și Gen din istorie. Iată ce date va prezenta

Se anunță rezultatele celui mai complex studiu Generații și Gen din istorie. Iată ce date va prezenta

Posibilități pentru afacerea ta în Săptămâna Reducerilor la Paynet

Posibilități pentru afacerea ta în Săptămâna Reducerilor la Paynet

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”
  • 3
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
  • 4
    CtEDO constată: La ședința în care Vlad Filat a rămas fără imunitate parlamentară nu i-a fost încălcată prezumția de nevinovăție
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.