
#prieteniiAGORA: Cristina Sîrbu: „Atunci când alegi să achiți pentru un produs media, investești în calitatea acestuia”
Stă cu ochii pe autoritățile municipale, privește interviuri și scrie despre proiectele desfășurate în oraș, despre cât de bine, sau nu prea, își fac acestea lucrul. Totodată, contribuie și la organizarea Festivalului Internațional de Școli de Film și Teatru ClassFest, iar în timpul liber se delectează cu filme, cărți sau spectacole de teatru. Este vorba despre Cristina Sîrbu, una dintre primii cititori AGORA, care a ales să ne susțină prin intermediul abonamentelor. Este de părere că finanțarea suplimentară permite să se facă investiții mai mari în jurnalist și în produs.
・
Cristina Sîrbu îmbină pasiunile sale cu munca. Toată viața a activat în cadrul unor organizații non-guvernamentale și a ales joburi care țin de cauze pe care le consideră importante. Activează la Asociația Obștească „Primăria Mea”, unde monitorizează atent ce face Primăria municipiului Chișinău și Consiliul municipal.
„Primăria Mea le permite orășenilor să se informeze corect despre ce se întâmplă în oraș, să ia situația în mâini și să ajute la îmbunătățirea acestuia. Mai mult, contribuie la crearea unor discuții în spațiul public despre oraș, orășeni, autorități și proiecte, lucru care până în prezent (cu excepția cazurilor de scandal) nu prea se întâmplă”, susține abonata AGORA.
Totodată, Cristina activează și la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, contribuind la organizarea Festivalului Internațional de Școli de Film și Teatru ClassFest.
„Festivalurile înseamnă „dezvoltarea sectorului cultural”. E o îmbinare banală de cuvinte, care însă presupune educarea tinerilor în domeniul cultural și nu doar, deschiderea minților lor spre noi idei, sporirea gândirii critice și a creativității și multe altele”, este de părere ea.
Printre pasiunile Cristinei se regăsesc cărțile, gătitul, îndeletnicire la care se descurcă, deși tot ea mărturisește că alții o contrazic, degustarea vinurilor autohtone, mersul pe bicicletă, filmele, spectacole de teatru și tot felul de activități. Un loc special în agendă îi este dedicat unei pisicuțe mieunici.
Cum a devenit o cititoare fidelă
„Am o amintire distinctă despre cum urmăream alegerile parlamentare din anul 2014 pe AGORA, datorită live textului din timpul alegerilor, dar și a infograficelor clare și destul de drăguțe. Probabil că anume așa și am devenit o cititoare fidelă a platformei”, ne-a mărturisit Cristina.
A luat un abonament pentru că
Are mai multe motive.
„În primul rând, îmi pare foarte curajoasă decizia de a cere susținerea cetățenilor pentru dezvoltarea produselor mediatice, în special în contextul în care în Republica Moldova încă nu este dezvoltată cultura de a contribui financiar pentru cauze anumite. Am experiență de lucru în organizații cu scopuri caritabile - rolul meu fiind anume colectarea fondurilor - și țin minte bine cât de complicat, cât de greu este să aduni donații în această țară. Și ăsta e un motiv pentru care admir pe oricine se apucă de așa ceva”, afirmă Cristina.
Un alt motiv pentru care a ales să susțină AGORA este „presiunea care este pusă pe instituțiile mediatice”.
„Jurnaliștii trebuie să fie echidistanți, super informați despre tot și să reacționeze primii la ce se întâmplă. Ei trebuie să creeze mereu produse noi și inovatoare. Tot ei sunt ținta nemulțumirilor cititorilor, pentru că au scris sau nu au scris despre un subiect, pentru că au scris într-un anumit fel despre alt subiect și tot așa. Platformele nu trebuie să se asocieze sau să promoveze companii sau persoane dubioase - ceea ce lasă o fereastră mică de posibili finanțatori. În toate acestea, deseori cititorii uită despre presiunea financiară. Ca în orice altă instituție, într-un proiect mediatic lucrează oameni, care au nevoie să se întrețină, să-și întrețină familiile, animalele de companie și tot așa. Dacă luarea unui abonament poate contribui la ameliorarea situației sau, în general, la înlăturarea acestei probleme - atunci sunt extrem de bucuroasă să contribui”, a mai adăugat susținătoare.
Mai mult, Cristina apreciază felul în care sunt gândite abonamentele.
„Ele sunt diversificate, iar persoanele responsabile au grijă să caute noi beneficii pentru noii abonați, să organizeze evenimente, să ceară opinia susținătorilor atunci când pregătesc ceva mai special și să comunice cu fiecare abonat în parte. Este un efort major, care merită susținere”.
„Finanțarea suplimentară permite să se facă investiții mai mari în jurnalist și în produs”
Consideră că este oportun să plătească pentru informație, chiar dacă aceasta este prezentă peste tot.
„Acest lucru sporește calitate produsului, pentru că jurnalistul poate să cerceteze mai adânc subiectul, să discute cu mai mulți oameni, să petreacă mai mult timp lucrând la text. Toate astea din simplul motiv că nu mai e presat să scoată produsele unul după celălalt, dar nici să se încadreze în costuri anumite pentru deplasări, intervievare, documentare. Practic, atunci când alegi să achiți pentru un produs media, investești în calitatea acestuia”, ne-a mărturisit Cristina.
AGORA a lansat, la 30 aprilie 2020, opțiunea de abonamente SUSȚINĂTOR, FAN sau AMBASADOR. Până acum, 238 de persoane fizice sau juridice au ales să ne susțină. Pentru că de curând am marcat un an de când simțim, la propriu, susținerea comunității, ne-am propus să vă dedicăm vouă atenția și timpul nostru. Venim să vă arătăm cine sunt o parte dintre #prieteniiAGORA.
Devino membru al comunității AGORA. Susține jurnalismul independent din Republica Moldova. Ajută-ne să continuăm să scriem despre cele mai importante evenimente din țară și din afara ei.