Salariu mediul anual în Moldova, este în continuă creștere. În primul trimestru a ajuns la 8.315 lei lunar sau cu 10.3% mai mult ca în 2020

Salariu mediul anual în Moldova, este în continuă creștere. În primul trimestru a ajuns la 8.315 lei lunar sau cu 10.3% mai mult ca în 2020

Salariul mediu anual în Republica Moldova este în continuă creștere. În primul trimestru al anului curent, acesta ajuns la 8.315 lei/lunar, fiind în creștere cu 10.3% față de aceeași perioadă a anului trecut, susține expertul economic Veaceslav Ioniță.

Pentru stânga Nistrului, salariu mediu pentru ultimele 12 luni a ajuns la aproape 5.000 de ruble/lună, ceea ce înseamnă circa 5.365 lei/lună, fiind în creștere cu 6.7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Expertul precizează că deși în primul trimestru al anului 2021, salariu mediu lunar în stânga Nistrului a cunoscut aceleași evoluții ca și cel din dreapta Nistrului, în 2020 situația a fost de altă natură, creșterea în stânga Nistrului fiind una mult mai slabă.

Drept consecință discrepanța dintre salarii a ajuns să fie de 55% în favoarea celor din dreapta Nistrului, iar în primul trimestru această discrepanță a rămas neschimbată.

Publicitate
...

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal