Pe foaie, coridor verde și drumuri-oglindă, în realitate - șoferi verzi la față din cauza gropilor. Povestea fără sfârșit a reabilitării străzii 31 august (VIDEO)

Pe foaie, coridor verde și drumuri-oglindă, în realitate - șoferi verzi la față din cauza gropilor. Povestea fără sfârșit a reabilitării străzii 31 august (VIDEO)

Se pare că lista celor trei lucruri, la care oamenii se pot uita veșnic ar putea fi extinsă. De exemplu, locuitorii capitalei pot admita la nesfârșit cum șoferii fac slalom printre gropi, cum politicienii fac promisiuni mărețe de la tribună și cum se repară strada 31 august. Această arteră din capitală este dovada clară a faptului că, deși autoritățile municipale alocă anual milioane de lei pentru reparația și întreținerea drumurilor, starea acestora rămâne relativ neschimbată.

În luna iulie a anului 2018 autoritățile de la Chișinău anunțau că strada 31 august urmează să fie reparată. Potrivit Primăriei, rețelele de apeduct și canalizare urmau să fie reabilitate, iar rețelele electrice și de comunicație - renovate. Lucrările urmau să aibă loc  în cadrul celei de-a II-a etape a Programului de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere.

 După mai bine de un an de la începerea reabilitării infrastructurii subterane, șefii de la Primărie anunțau încheierea lucrărilor până la sfârșitul anului 2019

 Doi ani mai târziu,  la 21 aprilie curent, Primăria municipiului Chișinău anunța lansarea unei noi  licitații internaționale privind reabilitarea străzii 31 August.  Primarul General, Ion Ceban a declarat  că acest proiect a fost tergiversat de foștii responsabili, după care actuala administrație municipală a reluat procedurile lansate anterior.

 „Sperăm că vor fi mai multe companii locale și internaționale deschise pentru a realiza calitativ aceste lucrări. Totodată, vrem ca infrastructura drumurilor din capitală să fie una pe potrivă", a mai declarat edilul.

Potrivit șefilor de la Primărie,  lucrările de reabilitare a străzilor: 31 August 1989, Alexandru cel Bun și Tighina prevăd reparația părții carosabile, modernizarea trotuarelor și a iluminatului, crearea locurilor de parcare și modernizarea sistemului de iluminat public.

...

...

Pe strada 31 August 1989 reconstrucția urmează să fie desfășurată în format de „coridor verde", cu amenajarea pistelor pentru bicicliști în dublu sens, a locurilor de parcare, modernizarea trotuarelor și a iluminatului stradal.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.