ANI precizează că și un primar din raionul Telenești și doi consilieri locali din rioanele Fălești și Cantemir, sunt verificați pentru posibila încălcare a regimului juridic al incompatibilităților.
În aceeași perioadă au fost admise cinci conflicte de interese de către Administratorul unei întreprinderi de stat fondată de Agenția Proprietăți Publice, șeful unei filiale teritoriale a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, un primar din raionul Drochia, un consilier local din raionul Căușeni și un director de casă de cultură din raionul Rîșcani.
Totodată, inspectorii de integritate au pornit două cauze contravenționale în privința unui notar și a unei asociații raionale de volei pentru faptul că au împiedicat activitatea ANI în procesul de acumulare a unor informații în procedurile de control. Un consilier din municipiul Bălți riscă să fie amendat pentru nedepunerea sau depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale. Pe numele acestuia a fost inițiată o cauze contravențională.
Inspectorii de integritate au aplicat sancțiuni în sumă totală de 7.500 de lei pentru doi consilieri locali din raionul Glodeni pentru nedepunerea sau depunerea tardivă a declarațiilor de avere și interese personale.
Săptămâna trecută, ANI a soluționat șase conflicte de interese, pe care le-au declarat cinci primari din raioanele Rîșcani, Șoldănești, Ungheni, Călărași și Cahul, dar și un consilier local din raionul Hîncești.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.