BEI a oferit Moldovei 1,6 milioane de euro pentru prevenirea inundaţiilor

BEI a oferit Moldovei 1,6 milioane de euro pentru prevenirea inundaţiilor
Foto: flux.md


Ministerul Mediului şi Banca Europeană de Investiţii au încheiat un acord de cooperare, care prevede oferirea unui grant pentru proiectul „Suport de asistenţă tehnică şi management în vederea protecţiei de inundaţii a teritoriului Republicii Moldova”. Valoarea totală a finanţării se ridică la 1,6 milioane de euro, scrie ipn.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, proiectul prevede combaterea efectelor negative de pe urma hazardurilor naturale, în special a inundaţiilor, identificarea arealelor cu risc de inundaţii şi stabilirea măsurilor de reducere a riscului la inundaţii.

Proiectul va fi implementat în urma solicitărilor făcute de către Ministerul Mediului, ca urmare a efectelor inundaţiilor din 2010.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Fum dens în interiorul clădirii Centrului de Excelență în Economie și Finanțe din capitală. Au intervenit patru echipaje de salvatori

Fum dens în interiorul clădirii Centrului de Excelență în Economie și Finanțe din capitală. Au intervenit patru echipaje de salvatori

Campioana Moldovei va juca cel de-al doilea meci din grupele Champions League. Sheriff Tiraspol se va confrunta cu Real Madrid

Campioana Moldovei va juca cel de-al doilea meci din grupele Champions League. Sheriff Tiraspol se va confrunta cu Real Madrid

Caragia Winery: Vinăria care transmite produsul din mână în mână, împărtășind emoții

Caragia Winery: Vinăria care transmite produsul din mână în mână, împărtășind emoții

Advertoriale
Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 2
    Ce s-ar întâmpla dacă Tiraspolul chiar și-ar asuma datoria de 7 miliarde de dolari la gaz? Opinia experților în energetică
  • 3
    Procurorii anticorupție ar fi renunțat la învinuirile în cazul pretorei sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic
  • 4
    Emmanuel Macron, lovit cu un ou de un protestatar. Agresorul a fost arestat (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.