Mâzga densă din Marea Marmara a ajuns în nordul Greciei

Mâzga densă din Marea Marmara a ajuns în nordul Greciei

Mâzga apoasă care a acoperit recent zone importante din Marea Marmara, în largul oraşului Istanbul, a ajuns şi în nordul Greciei, potrivit unui cercetător local citat de Greek Reporter. Substanţa este rezultatul unei supraproducţii de fitoplancton, cauzată de deversarea deşeurilor menajere şi industriale netratate în mare, notează mediafax.ro. Iată ce efecte poate să producă.

Substanța cleioasă din Marea Marmara a ajuns în Grecia 

Pescarii din Kavala au observat încă din luna aprilie un strat gros, cu o consistenţă cleioasă, care plutea în largul coastei oraşului”, a declarat luni biologului marin Kalliopi Pagkou. Aceasta a precizat că mâzga marină, observată în apele din nordul Greciei, este acelaşi fenomen semnalat şi în Marea Marmara, care leagă Marea Neagră de Marea Egee.

Materia a plutit prin strâmtoare în nordul Mării Egee, afectând nu numai plasele de pescuit, ci şi bancurile de peşti. „Nămolul” se adună în plasele pescarilor, care se rup sub greutatea substanţei. Deseori, bărcile se întorc pe ţărm goale, fără captura zilei, care asigura hrana şi veniturile oamenilor.

Ce este substanţa cleioasă din apă

Deşi „mucilagiul” (n.r. substanţă cleioasă din seminţe), aşa cum îl numesc oamenii de ştiinţă, nu este încă prea vizibil în mările greceşti, „nu putem prezice dacă nu cumva în viitor o altă bucată din stratul de mâzgă nu se va desprinde din Istanbul, plutind spre vest”.

Kalliopi Pagkou, director de cercetare la Institutul de Oceanografie din Grecia, spune că substanţa respectivă este un nămol verde natural. Acesta se formează atunci când algele sunt supraîncărcate cu substanţe nutritive, ca urmare a vremii calde şi a poluării apei.

Substanţa este rezultatul unei supraproducţii de fitoplancton, cauzată de deversarea deşeurilor menajere şi industriale netratate în mare. Şi schimbările climatice contribuie la formarea de mucus marin, întrucât temperaturile ridicate reprezintă unul din factorii principali care duc la supraproducţia de fitoplancton. Materia care arată ca o pastă gelatinoasă nu este, în general, dăunătoare în sine, dar poate atrage virusuri şi bacterii, inclusiv E. coli. Prin urmare, substanţa poate acţiona ca o pătură care sufocă viaţa marină.

Ce efecte poate avea substanța

Specialiştii estimează că formaţiunea de nămol din Marea Marmara este cea mai mare din istorie, avâd efecte negative asupra comunităţilor locale.

„Fenomenul este rar, dar nu neobişnuit”, explică Pagkou, amintindu-şi câteva situaţii similare, din anii \'80 (în Marea Egee) şi \'90 (în Marea Adriatică).

 „Este un fenomen care apare de obicei în mări puţin adânci sau mări închise, cum ar fi Marmara. De data aceasta, însă, a luat proporţii gigantice din cauza activităţii umane”, explică Pagkou.

Bărcile care circulă pe Marea Marmara trebuie să-şi croiască drum prin nămolul gri, iar unii pescari sunt împiedicaţi să lucreze, deoarece mâzga le înfundă motoarele şi plasele. În plus, scafandrii au raportat că un număr mare de peşti şi alte specii acvatice mor sufocate.

Situația din Turcia

În weekend, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, s-a angajat să rezolve această problemă. Acesta a dat vina pe focarele de apă netratată din mai multe oraşe, printre care şi Istanbul - condus de opoziţie. Echipe ale Ministerului turc pentru Mediu şi Urbanizare au început pe 6 iunie operaţiunea de curăţare a Mării Marmara. Eforturile lor se concentrează în zone-cheie pentru transmiterea substanţei, montând în apă bariere de colectare a mucusului.

Situația din Grecia

Oamenii de știință din Grecia mai spun că, deşi fenomenul nu ameninţă în mod direct viaţa umană, acesta afectează pescuitul şi turismul şi ar putea avea implicaţii dezastruoase pentru diversitatea marină.

„Pe măsură ce mâzga ajunge pe fundul mării, se foloseşte o cantitate mare de oxigen pentru a dizolva substanţa. Peştii şi alte creaturi marine care trăiesc aproape de fundul bazinului vor avea de suferit ”, explică Pagkou.

Institutul de Oceanografie din Grecia este considerat unul dintre principalii furnizori de informaţii marine din estul Mării Mediterane şi este cel mai important centru ştiinţific acvatic al ţării, acţionând deseori în calitate de consultant oficial al guvernului grec în probleme marine şi maritime. În ultimii 30 de ani, Institutul a jucat un rol principal în progresul cercetării oceanografice din estul Mediteranei.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
„Luptăm pentru a avea dimineți liniștite, ca în Europa”: Zelenski, despre atacul cu rachete asupra Odesei

„Luptăm pentru a avea dimineți liniștite, ca în Europa”: Zelenski, despre atacul cu rachete asupra Odesei

Șase zile fierbinți în calendar. Meteorologii anunță Cod Galben de caniculă

Șase zile fierbinți în calendar. Meteorologii anunță Cod Galben de caniculă

Clădirile din patrimoniul fostelor gospodării agricole ar putea fi înregistrate după unitatea administrativ-teritorială

Clădirile din patrimoniul fostelor gospodării agricole ar putea fi înregistrate după unitatea administrativ-teritorială

Advertoriale
Cicliștii participanți la #HospiceBikeTour2022 au ajuns acasă!

Cicliștii participanți la #HospiceBikeTour2022 au ajuns acasă!

Start primului sejur din acest an al Taberei de vară „OK”. Ediție dedicată în exclusivitate copiilor angajaților OTP Bank

Start primului sejur din acest an al Taberei de vară „OK”. Ediție dedicată în exclusivitate copiilor angajaților OTP Bank

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Armata rusă s-a retras de pe Insula Șerpilor. Ministerul Apărării de la Moscova: Gest de bunăvoință
  • 2
    Putin îi răspunde lui Johnson la afirmația despre gen și declanșarea războiului în Ucraina: Margaret Thatcher a trimis trupe în Insulele Falkland
  • 3
    Dotat cu tehnică în valoare de milioane de lei, iar în bănci - 50 de elevi în loc de 500. Controversele Colegiului de Inginerie de la Strășeni și reacția conducerii (VIDEO)
  • 4
    Atac asupra Odesei în plină noapte! 18 persoane decedate, printre care doi copii. Zeci de răniți
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.