
#prieteniiAGORA | Oxana Iuteș: Presa independentă face eforturi enorme ca să reziste
Jurnalista Oxana Iuteș a decis să fie alături de colegii săi de breaslă de la AGORA, devenind membru al comunității noastre și susținându-ne cu un abonament. Jurnalista, care are în spate peste 20 de ani de experiență în radio, televiziune, comunicare și dezvoltare media, crede că presa independentă din țară se confruntă cu multe greutăți, motiv pentru care face eforturi mari ca să reziste din punct de vedere financiar.
・
Despre membership și comunitatea AGORA
„Să spargi gheața în Moldova pe o piață atât de mică trebuie să fii curajos, trebuie să fii foarte încrezut în sine și eu am spus că ei merită să fie susținuți. Am zis că dacă nu eu, atunci cine?”, spune Oxana Iuteș.
„Ceea ce îmi place foarte mult e că am acces la informații care, uneori, nu apar pe site, am acces la această comunicare directă cu membrii AGORA. Mie îmi place să dau feedback atunci când am ce spune. Îmi place că sunt invitată la teatru, nu că nu aș putea să procur niște bilete sau nu aș putea să îmi asum această cheltuială, dar e plăcut să ai o legătură directă cu cei care creează conținut”.
Jurnalista este o cititoare fidelă a articolelor de pe AGORA, iar în topul preferințelor sale sunt materialele de autor.
„Eu intru pe AGORA zilnic. Citesc absolut tot, uneori chiar și advertorial-ele, dacă îmi pare ceva interesant. Eu mă interesez de tot, sunt omul care consumă informații de tot felul, dar cel mai tare îmi plac materialele de autor, materialele proprii și întotdeauna am încurajat acest lucru. Mie îmi place proiectul Irinei, pentru că ea scrie altfel de materiale decât sunt cele zilnice, ascultam podcast-ul Bilet în Parlament, Nota de Plată, cel cu copiii este un proiect super-interesant”.
Oxana Iuteș salută faptul că presa independentă încearcă să găsească soluții pentru problemele din societate.
„Ceea ce am observat la AGORA este că vine cu acest „solution journalism”, îmi place mult pentru că oferă posibilitatea cititorului să înțeleagă, să analizeze ceea ce se întâmplă în jurul lui și să conștientizeze că există și alte căi de rezolvare a unor probleme. Cel mai important este că prin oferirea acestor soluții se acordă oamenilor posibilitatea să se implice civic, să ceară de la autorități rezolvarea problemelor”.
Presa din Moldova și sursele de finanțare
Jurnalista Oxana Iuteș crede că, în prezent, presa independentă din Republica Moldova face eforturi mari pentru a rezista din punct de vedere financiar.
„Consumatorul are acces la niște servicii. Informația este, de fapt, un serviciu pentru care a muncit o organizație media. Această organizație media a implicat un reporter, un cameraman, un editor de imagine, un alt producător post-production, dacă să luăm un material video. E un lanț de oameni și un lanț de resurse financiare și umane care lucrează, spre exemplu, la un reportaj de două minute sau trei, este un efort enorm. Și în condițiile în care tu nu ai acces la „marea plăcintă” de publicitate, la acest buget de publicitate care este pe piața mediatică, atunci acest membership este sursa de strângere de fonduri. Oamenii trebuie plătiți, oamenii trebuie să primească salarii, ei de fapt lucrează pentru cititor, pentru a crea conținutul credibil. Eu consider că viitorul este în relația directă dintre cititor, ascultător, telespectator și organizația media”, crede Oxana Iuteș.
Presa independentă nu va reuși să treacă peste toate greutățile care-i stau în cale fără crearea unei comunități care să o susțină.
Autor:
„Cu piața mediatică din Moldova e mult mai complicat având 80 la sută, probabil, media controlată de anumite sfere politice, financiare. Îi este complicat presei independente să se dezvolte în astfel de condiții, când, practic, cei independenți nu au din ce se hrăni, nu au nici așa multă publicitate cum și-ar dori, nu au ieșire la jucătorii mai mari pe piața publicitară. Presa independentă face eforturi enorme ca să reziste. Presa independentă a început și înțelege acum că fără crearea unei comunități în jurul ei, care să o susțină, nu va reuși să treacă peste toate aceste greutăți cu care se confruntă. Mă refer în primul rând la partea financiară”, declară jurnalista Oxana Iuteș.
Omul trebuie să înțeleagă că o informație calitativă, un conținut bun trebuie plătit.
Autor:
„Presa independentă, mă refer la acele 10-15%, care încă mai rezistă, ei sunt foarte buni. Fac conținut credibil, care este fact checked, care este verificat și îmi place că încep să creeze comunități în jurul lor. În occident și, în general, în întreaga lume, această modalitate și relație între cititor și presă există de demult. Marile publicații așa și rezistă, așa și reușesc să-și continue activitatea. Eu sunt pentru membership și pentru orice altă modalitate de relaționare dintre consumatorul de informații și organizația media, doar că el trebuie educat. Cititorului moldovean i s-a dat și i se dă informație pe tavă, de multe ori această informație nu este de cea mai bună calitate și atunci omul trebuie să înțeleagă că o informație calitativă, un conținut bun trebuie plătit”, subliniază Oxana Iuteș.
Hai și tu în comunitatea AGORA!
AGORA a lansat, la 30 aprilie 2020, opțiunea de abonamente SUSȚINĂTOR, FAN sau AMBASADOR. Până acum, 243 de persoane fizice sau juridice au ales să ne susțină. Pentru că, de curând, am marcat un an de când simțim, la propriu, susținerea comunității, ne-am propus să vă dedicăm vouă atenția și timpul nostru. Venim să vă arătăm cine sunt o parte dintre #prieteniiAGORA.
Devino membru al comunității AGORA. Susține jurnalismul independent din Republica Moldova. Ajută-ne să continuăm să scriem despre cele mai importante evenimente din țară și din afara ei.