Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în Legislativ ar accede doar trei formațiuni politice, iar Partidul Acțiune și Solidaritate ar putea obține o majoritate. Datele se conțin într-un sondaj realizat de Comunitatea WatchDog.MD și Institutul de Politici Publice.
Astfel, din numărul alegătorilor deciși, pentru PAS ar vota 50,5% din respondenți. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor ar putea fi votat de 32,5%, iar Partidul „Șor” ar putea obține – 5,1%.
Blocul „Renato Usatîi” nu ar ajunge în Legislativ, întrucât ar obține doar 5%. Pragul minim de reprezentare pentru un bloc electoral este de 7%.
Totodată, printre politicienii cu cea mai mare încredere din partea populației se regăsește președinta Maia Sandu cu 33,9%, urmată de Igor Dodon cu 14,5%. Mai puțin de 5% dintre respondenți au încredere în Vladimir Voronin (3,3%), iar în Ilan Șor - 1,4%. Renato Usatîi a acumulat 0,8% la capitolul încredere din partea respondenților.
Totodată, peste 35% dintre intervievați au declarat că nu manifestă încredere în niciun politician.
Sondajul a fost realizat în perioada 2-8 iunie pe un eșantion de 1.154 de respondenți prin apeluri telefonice. Marja de eroare este de +/- 2,9%.
Vezi și aceste știri

Care este miza alegerilor din 11 iulie și cum ne-ar putea afecta o eventuală aderare a României la Zona Schengen. INTERVIU cu liderul PMP (VIDEO)

Sondaj: Dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, cele mai multe voturi ar fi ale partidelor PAS, Blocul PCRM-PSRM și P. Șor
