Detalii din dosarul energiei electrice din 2008: „Avem două întrebări către Dodon.” Reacția lui liderului PSRM

Detalii din dosarul energiei electrice din 2008: „Avem două întrebări către Dodon.” Reacția lui liderului PSRM
Sursa Foto> moldova.org


Sergiu Tofilat povestește istoria deschiderii dosarului penal pe subiectul energiei electrice, cumpărate de Republica Moldova din Ucraina, printr-un intermediar, contract din cauza căruia țara noastră ar fi fost fraudată cu 14,5 milioane de dolari. Potrivit lui Tofilat, la Președinție au ajuns informații care scot la iveală și legătura lui Plahotniuc cu toată această schemă. Jumătate din milioanele fraudate ar fi ajuns într-un off-shore de al fostului lider PDM. Întrebarea experților este ce a avut de câștigat Dodon de pe urma acestei tranzacții, el fiind cel care, în 2008, ar fi negociat contractul de procurare a energiei cu partea ucrainească. Practic, pentru că Moldova a cumpărat de la un intermediar, asta a făcut ca moldovenii să achite mai scump pentru această energie electrică. Serviciul de presă al lui Igor Dodon transmite că acesta nu ar fi avut nicio legătură cu respectivul contract.

Într-o conferință de presă, Sergiu Tofilat a explicat povestea din spatele dosarului energiei electrice din 2008:

„Am aflat de această schemă datorită unei investigații jurnalistice. Noi am acumulat material probatoriu și am depus o plângere. Până în 2008, Moldova cumpără energie din Ucraina direct. În aprilie 2008, Guvernul RM trimite o delegație la Kiev că să negocieze un nou contract de furnizare a energiei. Din delegație face parte și Igor Dodon, pe atunci ministru al economiei.  În rezultatul acestor negocieri, începând cu mai 2008, Moldova avea deja două contracte de procurare a energiei. Așadar, o parte o cumpărăm direct, a două parte - printr-un intermediar, la un preț mai scump. M-am adresat la ANRE cine și câtă energie a dat și la ce preț. Perioada mai - decembrie 2008, având diferența de preț, acest intermediar a câștigat 14,5 milioane de dolari. Având toate astea, am depus o plângere la poliție în 2017. Imediat s-a decis deschiderea unui proces penal. Peste o lună, procesul penal se clasează și nici măcar nu am fost înștiințați. Versiunea oficială este că pPoșta nu ar fi găsit adresa noastră. Vara trecută am fost la Procuratură să depun mărturii pe un alt dosar și am aflat că procesul penal a fost clasat. Am contestat această ordonanță. Noi în decembrie ne-am adresat în judecată. Anul ăsta, pe 1 februarie, s-a început judecată și s-a terminat pe 7 iunie și am obținut câștig de cauză și i-am impus pe procurori să înceapă procesul penal.

 

Detalii noi. Acum două luni,la Președinție, au parvenit informații cu parafă secretă, dar pot da câteva detalii. Potrivit informațiilor, jumătate din banii câștigați de acest intermediar au ajuns la un offshore de al lui Plahotniuc. 

 

Avem prejudiciul de 14,5 milioane de dolari. Avem declarațiile lui Dodon care spune că a negociat el însuși acest contract și avem confirmarea că jumătate din bani au ajuns la offshore-urile lui Plahotniuc.

Avem două întrebări către Dodon. Cine v-a dat indicații să negociați acest contract și ce beneficiu ați primit dvs personal? De ce nu am procurat toată cantitatea de energie electrică în mod direct?”

 

Am solicitat o explicație de la serviciul de presă al liderului socialiștilor. Iată răspunsul: „Acestea sunt speculații și acuzații nefondate care au fost lansate intenționat în context electoral, pentru a favoriza concurenții de care respectivul Sergiu ToFilat este atașat politic și nu numai. Vrem să se știe că nici măcar nu Igor Dodon a negociat pe marginea subiectelor invocate, deci nu sunt temei de vreo învinuire.”

Centrul de Investigații Jurnalistice a fost cel care a publicat în 2008 o anchetă despre firma intermediară prin care Republica Moldova a procurat energie electrică la preț majorat în acel an.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Dodon și Plahotniuc vor fi cercetați penal în dosarul energiei electrice din 2008: Republica Moldova ar fi fost fraudată cu 14,5 milioane de dolari

Dodon și Plahotniuc vor fi cercetați penal în dosarul energiei electrice din 2008: Republica Moldova ar fi fost fraudată cu 14,5 milioane de dolari

PG verifică legalitatea contractul de furnizare a energiei electrice din Ucraina, încheiat în 2008. Dodon și Plahotniuc, vizați

PG verifică legalitatea contractul de furnizare a energiei electrice din Ucraina, încheiat în 2008. Dodon și Plahotniuc, vizați

Un oligarh bulgar, apropiat de Vlad Plahotniuc, a ajuns pe lista sancțiunilor SUA

Un oligarh bulgar, apropiat de Vlad Plahotniuc, a ajuns pe lista sancțiunilor SUA

Advertoriale
”Investește în viitorul tău” împreună cu trainerii Fundației pentru Educație Financiară „OK”

”Investește în viitorul tău” împreună cu trainerii Fundației pentru Educație Financiară „OK”

Important: Newton House Grădina Botanică a anunțat - Start Vânzări!

Important: Newton House Grădina Botanică a anunțat - Start Vânzări!

Experiențele de carieră și relațiile dobândite la Universitatea de Stat din Cahul, utile și peste ani (VIDEO)

Experiențele de carieră și relațiile dobândite la Universitatea de Stat din Cahul, utile și peste ani (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
    Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
  • LIVE cu Ștefan Gligor, președintele Partidului Schimbării
  • De la 11, cu Vasile Ceban candidat la parlamentare pe lista Partidului Legii și Dreptății
Cele mai populare
  • 1
    Redistribuirea voturilor sau cum 50.07% a însemnat 71 de mandate în 2001, iar 52.80% înseamnă 63 de mandate în 2021
  • 2
    „Am să vă iau „paravozom” din urma mea”. CNA a făcut publice imagini video din dosarul de la Criuleni (VIDEO)
  • 3
    Mărturiile unui moldovean despre incendiile din Turcia: „Tot fumul a fost luat de vânt și a acoperit stațiunile turistice” (GALERIE FOTO)
  • 4
    Polițiști, implicați într-o schemă de corupție de la Piața „Calea Basarabiei”. Cereau 500 de lei pentru a scuti comercianții de amenzi
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.