Un tânăr de 20 de ani a murit la trei zile după ce i s-ar fi facut rău la examenul de BAC

Un tânăr de 20 de ani a murit la trei zile după ce i s-ar fi facut rău la examenul de BAC

Un tânăr de 20 de ani din Măgdăcești a decedat, după ce i s-ar fi făcut rău în timpul examenului de Bacalaureat. O ambulanță a fost chemată în dimineața zilei de 8 iunie la centrul de Bacalaureat, unde tânărul susținea examenul. Trei zile mai târziu, băiatul a decedat la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”.

Despre decesul tânărului de 20 de ani au anunțat rudele acestuia pe rețelele de socializare și mesaje pe adresa redacției. Potrivit lor, băiatul a pierdut cunoștița în timpul examenului de Bacalaureat, care a avut loc marți, 8 iunie.

Responsabilii de la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au confirmat faptul că o ambulanță a fost chemată la Centrul de bacalaureat din cadrul Liceului Teoretic „Bogdan Petriceicu Haşdeu”, la ora 11:30.

„Echipa de asistență medicală urgentă a ajuns la locul solicitării la ora 11:38. După evaluarea pacientului, acesta a fost transportat asistat la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”. Detalii despre starea ulterioară a pacientului în condiții de staționar nu țin de competența IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească”, au declarat pentru AGORA, responsabilii de la Ambulanță.

Potrivit reprezentanților Institutului Național de Neurologie, la scurt timp de la internare, tânărul a intrat în comă. A fost supus unei intervenții chirurgicale, dar, peste trei zile de la internare a murit.

„A decedat în noaptea de joi spre vineri în secția de terapie intensivă a Institutului. Diagnoza: Sinus tromboză cerebrală complicată cu infarct venos cerebral”, ne-a declarat purtătoarea de cuvânt de la INN, Dorina Blândescu.

Nu ne-a reușit să obținem deocamdată un comentariu de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.