Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a organizat un meci de oină cu ocazia Zilei Europei. Evenimentul are loc sub motto-ul acestei zile din anul 2021 „Solidaritate pentru sănătate și împreună pentru un viitor mai bun”.
„Mă bucur foarte mult că suntem astăzi aici, împreună, la acest eveniment deosebit, pentru că și din punct de vedere al tradițiilor, este ceva important faptul că suntem prezenți aici. Având în vederea situația grea din ultimul an, din care am reușit să ieșim cu ajutorul și susținerea Uniunii Europene, a țărilor membre și inclusiv a României. Cu ajutorul vaccinării și prin respectarea măsurilor de protecție vom vedea revenirea la o viață normală, inclusiv și a activităților de sport”, a declarat ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko.
Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță a ținut să precizeze istoria acestui joc, care datează din sec. XIV și a cărui denumire a provenit din zona Moldovei istorice.
„Cred că evenimentul de astăzi este semnificativ din mai multe puncte de vedere, pentru că demonstrăm prin meciul de astăzi, că suntem solidari pentru sănătate și împreună pentru un viitor mai bun și că susținem sportul și avem grijă de generațiile viitoare care ne vor oferi un viitor mai bun. E o ocazie specială, să arătăm relațiile speciale dintre Republica Moldova și România, pe lângă limba și tradițiile comune, avem și un sport național comun, care datează din 1367.”, a precizat ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.
Oina sau hoina este un sport popular românesc care datează încă din 1367, fiind menționat în mai multe perioade ale istoriei și în toate zonele locuite de români. Este cunoscut și sub numele de lopta mică sau pila ori de-a lunga. E considerat un precursor al baseball-ului european. Jocul a devenit popular datorită unui ministru al educației din sec. XIX – XX, pe numele său Spiru Haret. Primul campionat național de oină a avut loc pe 9 mai 1899, la București. Federația Română de Oină a fost fondată în iunie 1932.
Vezi și aceste știri

Ambasadorul UE în Republica Moldova a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”

Ambasadorul UE despre deciziile Parlamentului privind CC: „Sunt un atac asupra Constituței R. Moldova”

Șase ani de implementare a Acordului de Asociere. Ambasadorul UE: „În ceea ce privește implementarea reformelor, cred că putem vorbi despre stagnare și câțiva pași înapoi”
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
