Republica Moldova va înregistra în acest an o descreștere economică de 2 la sută. Cu toate acestea, se așteaptă ca în 2016 economia Moldovei să crească cu 1,5 la sută. Cel puțin asta arată noile estimări publicate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), transmite Agora.
Deși economia Republicii Moldova a crescut cu 4,6 la sută în 2014, situația economică a țării s-a deteriorat recent. Remitențele și veniturile din export s-au redus datorită încercărilor de redirecționare a relațiilor comerciale din Rusia către UE, cu cea din urmă Republica Moldova a semnat Acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător. Sectorul financiar a fost atras în scandaluri, cu trei bănci aflate sub administrare specială, se spune în raport.
Riscurile politice au crescut odată cu formarea unui nou guvern minoritar, dar și cu alegerile bașcanului în Găgăuzia. Leul moldovenesc s-a depreciat la începutul anului fiind tras în jos de valutele regionale, în martie totuși a reușit să se stabilizeze după înăsprirea politicilor monetare și intervențiile băncii centrale.
Prognozele pentru Republica Moldova rămân din ce în ce mai nesigure, cu riscuri semnificative. Economia țării va avea o descreștere de 2 la sută în 2015 (în scădere comparativ cu prognozele anterioare de zero la sută) și va crește cu 1,5 la sută în 2016, conchid autorii BERD.
Vezi și aceste știri

Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti
