Fără secții de vot la Bender și Corjova. CEC a anulat deschiderea secțiilor în localitățile din stânga Nistrului și a aprobat mai puține secți de vot pentru locuitorii din regiune

Fără secții de vot la Bender și Corjova. CEC a anulat deschiderea secțiilor în localitățile din stânga Nistrului și a aprobat mai puține secți de vot pentru locuitorii din regiune

Comisia Electorală Centrală și-a revizuit hotărârea cu privire la organizarea secțiilor de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.  Astfel, vor fi amenajate 41 de secții de votare, iar deschiderea secțiilor de vot la Bender și Corjova a fost anulată. Decizia a fost luată cu șapte voturi pentru, în cadrul ședinței de astăzi a instituției. 

Decizia a fost luată în urma discuțiilor din cadrul Comisiei Unificate de Control pe marginea subiectului dat și în vederea neadmiterii acțiunilor ce ar putea periclita buna desfășurare a procesului electoral.

Inspectoratul General al Poliției a constatat dificultăți pentru forțele de ordine întru asigurarea bunei funcționalități a procesului electoral în secțiile de votare din municipiul Bender și comuna Corjova, raionul Dubăsari.

Cât vizează celelalte secții de votare, Comisia a fost informată despre disponibilitatea asigurării măsurilor stabilite privind menținerea ordinii publice în localitățile unde își au sediul aceste secții.

Conform datelor oficiale din Registrul de Stat al Alegătorilor, în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale de la Chișinău, sunt înregistrați peste 258 mii cetățeni cu drept de vot ai Republicii Moldova.

Amintim că, anterior Comisia Electorală Centrală a votat pentru amenajarea a 44 de secții de votare în stânga Nistrului.

Serviciul de Informații și Securitate atenționa că există riscul de fraudare a scrutinului din 11 iulie la trei secții de votare din stânga Nistrului și anume la cea din comuna Corjova, raionul Dubăsari și la alte două din municipiul Bender și spune că acele localități nu sunt controlate de autoritățile de la Chișinău, respectiv nu poate fi asigurată activitatea imparțială a reprezentanților de acolo.

Ulterior, Președintele CEC, Dorin Cimil, a declarat că nu exclude să se intervină în decizia cu privire la constituirea secțiilor de votare din stânga Nistrului: „Urmează să cântărim argumentele organelor de forță și să venim cu o revedere în privința acestor localități. Deja există un proiect de modificare a acestei hotărâri și urmează să dezbatem.” 

Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc pe 11 iulie. Guvernul în exercițiu al Republicii Moldova a decis, în ședința din 12 mai, să aloce doar 70 de milioane de lei pentru organizarea scrutinului. Asta deși, Comisia Electorală Centrală a calculat că este nevoie de 125 de milioane de lei pentru alegeri. Cele 70 de milioane sunt alocate din fondul de rezervă al bugetului țării.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Curtea de Apel a dat dreptate CEC-ului în privința numărului de secții de votare constituite pentru locuitorii din stânga Nistrului

Curtea de Apel a dat dreptate CEC-ului în privința numărului de secții de votare constituite pentru locuitorii din stânga Nistrului

Discurs de ură, cheltuieli neraportate și stabilirea secțiilor de votare în diaspora și în stânga Nistrului. Promo-LEX a identificat lacune în perioada campaniei electorale

Discurs de ură, cheltuieli neraportate și stabilirea secțiilor de votare în diaspora și în stânga Nistrului. Promo-LEX a identificat lacune în perioada campaniei electorale

SIS: „Există risc de fraudare a alegerilor la secțiile de votare din stânga Nistrului.” UPDATE: Dorin Cimil: „Vom revedea decizia”

SIS: „Există risc de fraudare a alegerilor la secțiile de votare din stânga Nistrului.” UPDATE: Dorin Cimil: „Vom revedea decizia”

Advertoriale
Impactul războiului din Ucraina asupra persoanelor cu dublă cetățenie

Impactul războiului din Ucraina asupra persoanelor cu dublă cetățenie

Boala „dinților frumoși” sau parodontoza. Ce presupune această maladie?

Boala „dinților frumoși” sau parodontoza. Ce presupune această maladie?

Restaurantul panoramic Toro Center  -  spațiu de afaceri ofertant și priveliște superbă

Restaurantul panoramic Toro Center - spațiu de afaceri ofertant și priveliște superbă

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Zelenski: Un atac din Transnistria va fi o palmă, la care Ucraina va răspunde cu o lovitură
  • 2
    Maia Sandu s-a întâlnit la Kiev cu Volodimir Zelenski (VIDEO)
  • 3
    Armata rusă a lovit un centru comercial în care s-ar fi aflat peste o mie de persoane. UPDATE: 10 persoane au decedat și 40 au fost răniți (VIDEO)
  • 4
    Vladimir Putin ar urma să participe la summitul G20. Kremlin informează că liderul de la Moscova a acceptat invitația
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.